– Şi când l-am văzut picioarele mi s-au tăiat, respiraţia mi s-a oprit şi inima a început să-mi bată ca nebună. Strigam în gândul meu: ”opreşte-te, opreşte-te!”. Dar nimeni nu mă asculta. Corpul era ca fără de control, mii de celule şi de atomi alergau prin corpul meu cu viteză infinită. Ochii s-au oprit asupra imaginei din faţa mea, gura mi s-a uscat şi mâinile îmi erau ude. Iar eu, eu eram pierdută. Nu puteam decât să stau aşa în picioare cum eram, să privesc cu gura căscată spre el şi să tremur tot mai tare. Când am realizat că dacă nu încep să respir din nou, voi putea rămâne pe veci aşa, am luat cu nesaţ o gură de aer, imediat înecându-mă cu mult prea multa porţie cu care m-am servit singură. Dacă aş fi crezut în magie, aş fi fost convinsă că era una, acolo! Dar aşa, m-am mulţumit să încerc să mă autocontrolez şi să-mi revin în simţiri. A fost ca şi… un meteorit uriaş care cade asupra mea: fierbinte, greu, înăbuşitor şi neaşteptat. În fond, tot timpul mi-am imaginat dragostea aşa. Dar nu ştiam că e atât de covârşitor sentimentul atunci cînd va veni.
-Şi el? El ce-a spus?
– El s-a mulţumit să mă privească în ochi. Nu a spus nimic. Pur şi simplu privea adânc, făcându-mă să mă simt stânjenită. Stătea în faţa mea, în toată splendoarea lui şi pur şi simplu nu spunea nimic. Şi totuşi acea privire a fost mai mult ca o mie de cuvinte.
-Şi ce vei face pe viitor? Cum va continua?
-Voi lăsa dragostea să crească aşa ca un vlăstar pe care-l plantezi. Am să îl ud, am să-i pun îngrăşământ la rădăcini şi an de an am să-l curăţ. Şi apoi, va veni vremea când voi culege roadele. Ce dulci vor fi ele!
-Numele! Spune-mi care-i era numele!!
-Numele? Nu-l ştiu. Mi-a ajuns să aflu că există. Cine e? Nu ştiu. Unde stă? Probabil cutreieră lumea. Nu ştiu. Tot ce ştiu este că a fost persoana pe care o aşteptam de o viaţă.
-Ddddar… cum vei da de el???? CUM?? Cum ai putut să-l întâlneşti şi să-l laşi să plece aşa pur şi simplu??
-Linişteşte-te suflete! Toate la vremea lor potrivită. Important e că am aflat că există. În esenţă, dacă suntem sortiţi unul celuilalt, mă va căuta şi la margine de pământ! Ştii de ce? Pentru că aşa o clipă nu se uită niciodată. Nu va avea linişte până când nu va şti că eu îi aparţin totalmente lui, că mă va avea alături pentru veşnicie. Dacă mă va dori cu adevărat, va străbate mări şi ţări numai pentru a mă mai privi o dată. Şi atunci când îl voi vedea îndreptându-se spre mine cu braţul plin de flori şi cu zâmbetul pe faţă, voi sări în braţele lui, mă voi agăţa de gâtul lui şi îmi voi îndrepta gura spre urechea lui. Atunci, am să-i şoptesc suav:”Bine ai venit acasă, iubitule!”.
-Bine, dar… nici măcar nu-l cunoşti!!!!???
-Când două suflete se caută în mulţimea plină de o iubire comercială… îmi va fi mai mult decât îndeajuns. Eu îl cunosc deja pe el, nu e nimic efemer, e omul pe care l-am aşteptat toată viaţa! E omul care, dintr-o privire mi-a dat de înţeles că sunt a lui, pe vecie, indiferent de context, consecinţe şi piedici. E omul care, dintr-o privire… şi-a pus pecetea peste inima mea!
imagine preluata de pe: www.deviantart.com
9 Comments
Tweets that mention Bine ai venit acasă, iubitule! « Ganduri ascunse -- Topsy.com
apr. 18, 2010
georgy
apr. 18, 2010
capshunik
apr. 18, 2010
Mircea Militar
apr. 20, 2010
Mircea Militar
apr. 20, 2010
cristi
mai 11, 2010
capshunik
mai 11, 2010
cristi
mai 12, 2010
Flori
sept. 10, 2010