Pleci când ştii că ai făcut tot posibilul, ba chiar un pic din imposibil. Când te-ai privit în oglindă şi ai realizat că ai oferit ce a fost mai bun din tine, că o variantă extra nu există.
Pleci doar după ce ai căutat fiecare soluţie posibilă pentru problemă. După ce ţi-ai petrecut nopţile întorcându-te de pe o parte pe alta, pentru că somnul refuza să vină. Nu mai încăpea într-un loc în care erau mult prea multe gânduri.
Pleci după ce ştii că ai fost atât de sincer cu tine şi cu celălalt, încât ai spus şi lucrurile care pot fi folosite împotriva ta. Ai comunicat, ai aşezat toate armele pe masă şi, dezarmat, ai stat drept, fără să te clatini.
Pleci atunci când în fiecare rugăciune de-a ta l-ai amintit şi pe el, acel om căruia îi doreai mai multă fericire decât ţie. Când lacrimile care au curs din ochii tăi şi-au făcut cărare către Dumnezeu, pavând un drum al smereniei şi binecuvântării.
Pleci după ce ştii că ai oferit ce ţi-ai fi dorit să primeşti. Iubire, aşteptare, înţelegere, răbdare, căldură, linişte, suport. Toate la puterea a 3 a, uneori chiar înmulţite şi cu 2.
Alegi să deschizi uşa pentru a păşi afară după ce ştii că ai reuşit să pui binele aproapelui mai presus de binele tău. După ce ştii că ai fost pregătit să-l accepţi cu tot cu trecutul lui şi cu bagajele pe care le-ar fi tras după el. După ce te asiguri că l-ai fi luat cu totul, fără jumătăţi de măsură şi nu doar pe bucăţele.
Pleci abia după ce arunci la coş idealul tău, tiparul pe care l-ai aşteptat toată viaţa, şi îmbrăţişezi un tipar total diferit, pe care la început ţi-a fost greu să-l înţelegi.
Pleci după ce te asiguri că celălalt o să fie bine, o să fie fericit şi nu o să fie foarte afectat. Atunci poţi să pleci.
Ştii de ce poţi să pleci după ce ai făcut toate acestea? Pentru că pleci ţinând capul sus, având conştiinţa împăcată şi ştiind că mai mult de atât nu ai fi putut oferi. Chiar şi atunci când ţi se spune că tu nu a trebuit să renunţi la multe lucruri, zâmbeşti în tăcere, pentru că tu ştii câte sacrificii ai făcut şi câte nopţi nedormite ai petrecut. Pentru că dacă un om nu realizează că dovada cea mai mare este aceea în care eşti gata să lupţi alături de el, gata să încasezi lovituri care poate nu ţi se cuvin, atunci poţi să pleci liniştit.
Pleci când singurul lucru care-ţi mai rămâne de făcut, e acesta: să pleci.
11 Comments
dan
nov. 25, 2013
Alina
nov. 25, 2013
AlexMB
nov. 25, 2013
Alina
nov. 29, 2013
AlexMB
nov. 29, 2013
departe
nov. 26, 2013
departe
nov. 26, 2013
Alina
nov. 27, 2013
anna
mart. 24, 2014
Alina
mart. 25, 2014
Catalina Toma
mart. 25, 2014