O privire aruncată pe ascuns, un zâmbet în colţul gurii, o bătaie de inimă mai puternică, o lacrimă ştearsă pe furiş, un atins din greşeală care electrocutează. Îmi plac detaliile. Încerc să nu pierd nici unul din ele. Sunt atentă, şi am un ochi deja format care observă şi neobservabilul. Privesc lumea în felul meu. Într-un fel care nu-mi permite să fiu obişnuită, într-o zi normală.
Dacă-mi spui că mă iubeşti, eu am să aud ce văd. Privirea ta… îmbrăţişează fiecare centimetru al fiinţei mele? Inima ta… îşi reglează bătăile la unison cu inima mea? Paşii tăi… sunt îndreptaţi spre mine? Altfel… poţi să-mi spui în fiecare zi că mă iubeşti. Eu am să aud doar ce văd.
Uite, chiar acum, văd zeci de lucruri. De gesturi. Doi tineri care se luptă să pară îndrăgostiţi. Îi trădează picioarele. El le ţine îndreptate spre uşă. Ea, spre locul opus lui. Amândoi ar vrea să plece în cealaltă direcţie. Şi totuşi stau pe loc. Un domn face o glumă. Proastă, de altfel. E emoţionat, aşa că îşi maschează emoţiile printr-un banc nesărat. Un copil răstoarnă o cană de cafea, ţipă, trage de păr un alt copil. Este certat pentru că e obraznic. Realitatea este că mama lui stă şi fumează, povestind cu o altă mămică. Ambele au uitat că au venit aici şi cu copiii.
Înghiţit în sec, frământarea mâinilor, respiraţie sacadată. Câte detalii avem, care să ne spună cum ne simţim! Ce simţim. Ce credem .Cum corpul nostru vorbeşte cu noi, iar în schimb, noi credem cuvintele. Cuvinte care semnifică doar un 15% din comunicare.
Restul… restul sunt detalii.
Imagine preluată de pe: www.deviantart.com
4 Comments
Marin
mart. 21, 2015
Diana
mart. 22, 2015
Lucian
mart. 23, 2015
Andreea
mart. 27, 2015