Apare un moment în viaţă în care trebuie să te opreşti. Să laşi totul deoparte, oricât de important şi de urgent ar părea în acea clipă, şi să spui „stop”. Apare un moment în viaţă în care ajungi să nu te mai recunoşti. Nici măcar tu nu mai ştii cine e persoana asta pe care toată lumea o strigă ca pe tine. Ce face? Ce gânduri are? De ce a acţionat aşa, doar tu ai fi luat altă decizie, altădată?! Asta înseamnă că trebuie să pui un punct undeva, nu o virgulă. Să pui un punct înainte de tine, ca să nu se pună după tine.
Asta am făcut eu acum aproximativ un an jumătate. M-am oprit în momentul în care cariera mea era în ascensiune. Am luat nişte decizii radicale, pe care poate că nu le-aş fi luat dacă aş mai fi stat încă o secundă pe gânduri. Doar că nu mai ştiam cine e persoana asta pe care toată lumea o strigă „Alina”. Nu mai ştiam nici care-mi sunt aşteptările de la viaţă, dorinţele, ţelurile, şi de ce reacţionez în momentele cheie atât de… diferit de mine. Aşa că am pus punct, doar ca să încep un drum lung şi anevoios spre mine.
Nu a fost uşor. A fost aproximativ una din cele mai grele perioade din viaţa mea, cu lupte sufleteşti, raţionale şi spirituale. M-am disecat bucăţică cu bucăţică, şi am suportat durerea procedurii pe care parcă o făcea un chirurg celebru. Am descoperit lucruri noi despre mine, iar cei din jurul meu nu făceau lucrurile mai uşoare, vă asigur.
Nu am spus nimănui ce fac, ce e în interiorul meu, dar ştiu că ajunsesem la un moment dat într-un punct în care eram aproape de abandon. În care simţeam că e ultima picătură. Atunci, îmi amintesc că m-a sunat mama mea şi mi-a spus că: „să ştii că m-am rugat pentru tine şi… i-am spus lui Dumnezeu ca de această dată să facă aşa cum vrei tu, pentru că nu ai mai suporta încă o dezamăgire”. I-am mulţumit, dar nu i-am spus că a fost cea mai reală rugăciune pe care a putut să o facă, fără să ştie că aproape aşa ar fi fost. Poate că, chiar a fost rugăciunea care m-a salvat de la a renunţa.
Încă mai am câteva lucruri de cunoscut din mine, şi din ceea ce sunt. Dar, uitându-mă în urmă, observ o creştere remarcabilă. Astăzi am devenit persoana pe care aş putea să o privesc în oglindă, şi fără mândrie, să-i spun că este pe drumul pe care trebuie. Poate de aceea, când mi s-a pus astăzi într-un interviu întrebarea: „care consideri că este cea mai mare realizare a ta?”, am răspuns fără să stau pe gânduri „am ajuns să cunosc cine sunt”.
Te întreb şi pe tine, în această seară, drag cititor: Care este cea mai mare realizare a ta?
Fotografie: The Storyalist
15 Comments
Cosmin Andone
nov. 17, 2014
Alina
nov. 18, 2014
Alex
nov. 17, 2014
Alina
nov. 18, 2014
andreea
nov. 19, 2014
Alina
nov. 28, 2014
radu
nov. 18, 2014
Alina
nov. 28, 2014
Adrian
nov. 19, 2014
Alina
nov. 28, 2014
Denisa
dec. 01, 2014
Iuliana
ian. 01, 2015
Alina
ian. 31, 2015
F LOREDANA
ian. 19, 2015
Alina
ian. 31, 2015