”       Marele eseist si istoric scotian Thomas Carlyle s-a casatorit cu secretara sa, Jane Welsh. Ea a continuat sa lucreze pentru el, dar cand aceasta s-a imbolnavit, Carlyle, care era profund devotat muncii sale, nu a bagat-o in seama, asa ca a lasat-o sa lucreze in continuare. Dar ea avea cancer si in cele din urma a ajuns la pat. Desi Carlyle o iubea cu adevarat, si-a dat seama ca nu prea are timp sa stea cu ea si ca nu-i poate acorda prea multa atentie. Apoi ea a murit. Dupa inmormantare, Carlyle s-a dus in camera lui Jane, i-a vazut jurnalul ce statea pe masa, l-a luat si a inceput sa-l citeasca. Pe o singura pagina era doar un rand: „Ieri a petrecut o ora cu mine si m-am simtit ca-n paradis: il iubesc atat de mult”. O realitate pe care a fost prea orb sa o vada i se releva acum cu o limpezime zdrobitoare. Fusese prea ocupat ca sa-si dea seama cat de mult a insemnat el pentru Jane. S-a gandit la toate momentele in care a fost preocupat de munca sa si nu a putut sa-i dea atentie. Nu o vazuse suferind. Nu vazuse dragostea ei. Intorcand pagina, a citit niste cuvinte pe care nu le va uita niciodata: „Am ascultat toata ziua pentru a-i auzi pasii in hol, dar acum e tarziu si cred ca azi nu va veni”. A pus jurnalul inapoi pe masa si a alergat afara. Prietenii l-au gasit langa mormantul ei, acoperit de noroi. Avea ochii rosii de plans; lacrimile ii siroiau pe obraz. „Daca as fi stiut, daca as fi stiut”, striga el. Dupa moartea lui Jane, Carlyle nu a mai scris decat foarte putin. Ii neglijezi tu pe cei dragi?    ”

Întrebarea aceasta ar trebui să ne-o punem cu toţii. M-a pus pe gânduri prea mult această povestioară, ca să nu o împărtăşesc cu voi.   Oare, eu sau tu…. uităm de cei dragi şi chiar uităm uneori cât ne sunt de dragi?