Mă plimb pe cărarea care inima, așa sfioasă și în același timp

plină de credință, mi-a așternut-o înaintea-mi.

Credeam că-mi voi pierde simțurile până când sentimentul meu

va găsi pacea în gândurile tale. E greu pentru mine să spun

cuvinte în umbra norilor de pe drumul prăfuit cu speranțe.

E și mai greu să tac în lumina soarelui ce îmi încălzește

rațiunea și șă strig în nepăsarea lumii „Mulțumesc pentru

că ma iubești. Multumesc pentru că Te iubesc.”

Ochii tăi ca șoimii mi-au prădat carnea. În agonia dragostei

ce mă răpunea, buzele tale au topit gheața nebuniei închise

în unghiuri ascunse ale ființei mele. Vreau să înnebunesc pentru tine.

Vreau sa înnebunesc cu tine.

Trupul tău se plimbă necontenit și dezlănțuit în a mea simțire. Te simt

atât de reală, aici, acum, în bratele mele …

Te-ai gândit de ce Universul mi-a șoptit că Tu ești a mea? Te-ai gândit

cum o stea zăbovește-un drum de milioane de ani să ajungă în palmă la mine

doar ca să-și găsească odihna în părul tau? Te-ai gândit cum Luna îmi

povestea și mă învăța să îți prețuiesc altarul?

În camerele goale ce de-a rândul secolelor stătea doar păienjenișul

dorințelor, acum zace în perfecțiune o Fiintă: Esti TU!

TU. TU-ul pe care îl iubesc mai mult decât orice a mea suflare.

Te iubesc,

pe tine!

P.S. La mulţi ani cât mai fericiţi Marius. Sperăm să ai o zi superbă.