Niciodată nu e prea târziu. De câte ori aţi auzit spunându-se această zicală? De câte ori aţi spus-o chiar voi? Daţi-mi voie ca astăzi să vă spun că de multe ori e prea târziu. Sunt momente, clipe, oameni în viaţa noastră, pe care dacă nu le luăm atunci, dacă nu acţionăm la timp, va deveni prea târziu. E ca la un interviu pentru un loc de muncă. Dacă întârzii, sunt 90% şanse ca acel post să fie luat de altcineva atunci când ajungi tu.

        Ideea că în viaţă, de multe ori e prea târziu, mereu mă sperie, mai ales când e vorba de oameni. Nu ştiu dacă vi s-a întâmplat vreodată să apreciaţi o persoană mult, să îi oferiţi prietenia şi inima voastră, iar acel om să nu aprecieze ce i-aţi dat. Aţi aşteptat o perioadă, dar mai apoi v-aţi continuat viaţa. Aţi început să uitaţi, să trăiţi şi să cunoaşteţi alte persoane. Încet, acel gol pe care l-a lăsat cineva, ajunge să fie umplut. Iar după acest întreg proces, apare omul respectiv, numai că vă uitaţi în ochii lui, şi tot ce puteţi să-i oferiţi este un zâmbet de compătimire şi poate o bătaie pe umăr. I-aţi oferi mai mult, iar dacă aţi avea posibilitatea i-aţi da din nou o mare parte din inima voastră, din prietenia voastră şi din ceea ce i-aţi oferit în trecut. Dar nu se mai poate. E prea târziu, şi ştiţi asta şi voi, şi cel care a ajuns prea târziu. Din păcate, rămâneţi doar cu nişte amintiri plăcute, sau mai puţini plăcute, şi cu gustul acela amar că nu puteţi face nimic, nici să daţi timpul înapoi, dar nici să reînviaţi ce a murit. Acest sentiment puternic e valabil atât într-o prietenie, cât şi într-o relaţie de iubire.

      Da, mi s-a întâmplat de câteva ori să mă uit la persoana din faţa mea, să o iert iar şi iar, dar în acelaşi timp să mă gândesc cu groază: „Dacă atunci când o să-ţi revii tu, când o să conştientizezi că ai greşit, va fi prea târziu?”. Lăsaţi-mă să vă spun că teama mea nu e neîntemeiată. Dacă aţi trecut pe acolo, ştiţi despre ce vorbesc. Ştiţi cât de trist e ca să apară la un moment dat în viaţa voastră oameni pe care i-aţi iubit, şi să vă uitaţi la ei neputincioşi, pentru că altceva decât compătimire nu le mai puteţi oferi. Tocmai de aceea trebuie să analizaţi cu atenţie relaţiile pe care le aveţi cu oamenii din jur. Gândiţi-vă dacă nu a sosit momentul potrivit să vă cereţi iertare, să apreciaţi un om la adevărata lui valoare, să primiţi cu căldură dragostea caldă şi prietenia dezinteresată. Nu riscaţi, pentru că uneori e posibil să ajungeţi mai târziu şi să fiţi acceptaţi, dar alteori s-ar putea să vă loviţi de acel „prea” care stă înaintea cuvântului „târziu”.

Imagine preluată de pe: www.deviantart.com