Când mi-a spus prima oară că-s egoistă, am făcut ochii mari, apoi i-am lăsat în jos, tinzând să-i dau dreptate. Într-adevăr, puteam să ofer şi să fac mai mult. Ştiam şi eu asta, dar am ales să nu fac acest lucru tocmai pentru că îmi era frică să nu cumva la final să rămân cu buza umflată şi cam atât. Aşa s-a şi întâmplat. Mi-a fost greu să am încredere din nou într-un om, şi totuşi am ales să o fac pentru că mi-am dorit mult să îi dau ce am eu mai de preţ: încrederea. De multe ori m-a acuzat că scriu despre noi, dar adevărul este că niciodată nu am făcut-o, nu până acum.

         După cum spuneam, când mi-a zis că sunt egoistă, şi asta a făcut-o de câteva ori, am hotărât să fac o analiză în viaţa mea. Mă simţeam mizerabil, mai ales ştiind că nu a fost nici o clipă intenţia mea. Am „scărpinat” vreme de o lungă perioadă problema, pentru că nu am vrut să mă grăbesc şi să dau un verdict greşit. Am reanalizat fiecare gest pe care mi l-am amintit că l-am făcut, am întors situaţiile pe mai multe părţi, până când mi s-au deschis ochii. Eu, ce a ţinut de mine, am oferit tot ce a fost din mine 100%, iar mai presus de toate, am oferit iar încrederea mea. De mai multe ori. M-am străduit să îi comunic în felul meu că e una din cele mai importante persoane din viaţa mea şi că investesc cu adevărat în ea. Dar iată că finalul a sosit, iar acum fiecare a rămas cu un gust amar, având impresia că a fost nedreptăţit şi că a oferit mai mult decât celălalt. Păcat că o să se plece cu această impresie, fără ca ambele persoane să-şi facă o analiză cu adevărat.

     Şi totuşi, de ceva timp, determinată fiind de unele împrejurări şi „semne”, deşi încă nu mi s-a confirmat nimic concret, am hotărât pentru a nu ştiu câta oară, să mă bucur de viaţă aşa cum e ea. Să uit de răutăţile altora, să nu le mai dau putere în viaţa mea, să iert, dar să merg înainte şi să zâmbesc cât pot eu de mult. Să apreciez viaţa, pentru că nu ştim cât e de lungă sau de scurtă. Şi, deoarece acum câteva un săptămâni am avut un vis care a băgat groaza în mine, de atunci ofer cât pot de mult din mine, oamenilor. Nu contează câte proiecte am, vreau să las deoparte şi să le ofer lor timpul meu. Iar la jignirile primite, aleg să închid ochii şi să merg mai departe. Numai eu ştiu traseul meu… şi ce mă determină să fac unele acţiuni. Poate că doresc să-mi las o urmă pe lume… pe Pământ.

   Ieri mi-au venit părinţii în vizită, i-am revăzut după 7 luni şi am petrecut o zi cu ei. Azi am citit dintr-o carte pe care mi-am propus de mult să o citesc. Mâine îmi încep dimineaţa cu Dumnezeu, apoi mă duc la Esthetic Lux Center pentru puţin răsfăţ şi relaxare.  Cine a spus că viaţa, dacă noi vrem, nu poate fi frumoasă?

Imagine preluată de pe: www.deviantart.com