Mi-e permis să visez. Dar nu în orice fel, ci dacă tot visez, să o fac aşa cum se cuvine! Ca atunci când eram mică, mă urcam pe un scaun, luam o perie pe post de microfon şi îmi imaginam că în faţa mea sunt sute de oameni. „Învăţaţi să vă iubiţi” le spuneam eu, neştiind că atunci când voi scăpa de codiţe, dar voi rămâne cu gropiţele în obraji, voi sta cu un microfon în mână ca meserie şi voi scrise despre învăţatul ăsta de a iubi.
Mi-e permis să visez, în felul în care visam, într-un mod straniu, că voi întâlni pe cineva care îmi va schimba viaţa pentru totdeauna. Şi L-am întâlnit. A fost o zi ploioasă, în care m-am uitat în ochii lui Dumnezeu şi am înţeles tot. Am înţeles mai ales ce nesăbuită am fost şi inconştientă! Şi câtă nevoie am să las deoparte orgoliul meu şi să îmbrăţişez în schimb iubirea Lui.
În modul în care inconştient eram atrasă de cărţi, şi visam că merg pe stradă, privesc oamenii adânc în ochi şi apoi ei realizează care e durerea lor. Mai apoi, visam că într-un fel sau altul, simţeam cu ei. Că empatizez. Câte lacrimi nu mi-au curs pe obraji de atunci, când am văzut câte-un om lovit de soartă… Şi câţi oameni nu am privit în ochi şi am simţit că mă înec odată cu ei în suferinţa lor. Eu doar am visat…
Lăsaţi-mă să visez… ca atunci când îmi imaginam că voi creşte şi voi fi diferită. De atunci, mulţi mi-au spus că sunt de neînţeles şi că ceva e diferit la mine. Dar eu doar am visat… Şi des m-am uitat spre cer, încercând să înţeleg de ce mă simt ca un intrus într-o lume străină.
Şi apoi, am mai visat că-l voi întâlni pe „el”. Nu vine călare nici pe un cal alb, şi nici cu o maşină cu mulţi cai putere. Nici nu ştiu cu ce vine, pentru că apare deodată în faţa mea, chiar când îmi curge o lacrimă pe obraz, şi mi-o şterge, apoi îmi zâmbeşte. Am visat că-mi ridic privirea spre el şi atunci am să înţeleg de ce m-am simţit o intrusă într-o lume străină. Am să-i zâmbesc înapoi şi nu am să fiu supărată pe el că a venit aşa de târziu. Nu am visat că el mă salvează pe mine, şi nici eu pe el. Am visat că ne salvăm împreună… Şi că el o să înţeleagă dintr-o singură privire de a mea, tot ce e de înţeles. Aşa am visat… Câteodată mai visez şi că o să-l cert că a venit aşa târziu, dar ştiu bine că am să uit cât am aşteptat atunci când am să-l văd.
Şi am mai visat că trăiesc într-o lume bună, în care fiecare om are în el conştiinţă. În care fiecare vrea să iubească şi să fie iubit. În care hoţul nu fură pentru că-i place să fure, ci pentru că are nevoie. În care cel care omoară, nu face asta pentru că are sânge rece, ci pentru că nu a realizat ce face. Am mai visat că toţi cei care rănesc şi lovesc în suflete, în toiul nopţii se căiesc şi-şi plâng păcatele. Iar cei care oferă, nu dau pentru că aşteaptă ceva în schimb, ci pentru că vor să ofere. Am visat că toţi avem un suflet bun.
Am visat toate acestea pentru că mi-e permis să visez, atunci când am obosit să stau cu picioarele pe pământ. Continui să visez şi că o să vină „el”, şi că oamenii încă sunt buni, şi că ne mai pasă că avem un suflet de pierdut. Uneori visele devin realitate, alteori rămân doar frumoase vise…
7 Comments
Alex
iun. 22, 2013
claudia
iun. 23, 2013
Alexandru
iun. 23, 2013
Alex
iun. 23, 2013
Alex
iun. 24, 2013
Câteodată mă desprind de pământ şi visez « Presa Locala
iun. 24, 2013
LAle
iun. 25, 2013