Cei mai frumoşi sunt oamenii care apar de nicăieri, pe neaşteptate şi fără nici un motiv. Oamenii aceia care pur şi simplu stau lângă tine şi-ţi zâmbesc. Le zâmbeşti înapoi, iar de la acest schimb de zâmbete lipsit de intenţii ascunse, se naşte o prietenie profundă.

Au fost oameni în viaţa mea pentru care am luptat până la sânge. Pentru care am dat, am dat şi am tot dat. Şi-am primit înapoi cu picătura, din când în când, pentru a se asigura că nu dispar. Au fost oameni de la care am auzit multe scuze pentru care nu pot să facă una sau alta.

Aşa am ajuns să asociez iubirea cu un război. Până la sânge, dacă se poate. Ori, iubirea e pacea şi liniştea profundă care ar trebui să-ţi echilibreze balanţa în această lume întoarsă cu susul în jos. Însă sunt momente în care nu poţi să înţelegi asta. Şi lupţi. Până la capăt, sperând să salvezi cât mai mulţi răniţi. Într-un final, realizezi că victimele sunt exact cele care au luptat ca să salveze.

Dacă nu te simţi acasă lângă un om, pleacă. Dacă nu-ţi simţi inima cum răsuflă uşurată după o zi grea, pleacă. Dacă nu-ţi vezi ochii zâmbind mai des decât lăcrimând, pleacă. Dacă te simţi în permanentă alertă într-o zonă în care-ar trebui să te odihneşti, depune armele şi pleacă. Fii om înţelept, şi înţelege când e momentul să închei o luptă.

Iubirea şi prietenia nu-i un câmp de luptă în care îţi legi rănile sângerânde fără să le sterilizezi. Iubirea-i oaza de linişte în care stai după o zi în care-ai luptat cu balaurii societăţii. Prietenia-i umărul pe care poţi să stai, fără să fii în alertă că o să te înşface.

Ce frumoşi sunt oamenii care apar de nicăieri!

Imagine preluată de pe: www.deviantart.com