Astăzi nu am să-ţi vorbesc de frumuseţe, de modă, şi nici măcar de stil. Nu am să-ţi spun cum să te îmbraci, cum să te machiezi sau cât de sănătoasă este o anumită mâncare. Astăzi am să-ţi vorbesc despre ce înseamnă să fii femeie. Şi nu, nu am să-ţi vorbesc din „pantofii” unei femei adevărate, pentru că mai am încă un drum lung de parcurs până acolo. Am să-ţi vorbesc din unghiul unei fete care a deschis ochii larg şi a observat. A observat că a fi femeie e mai mult decât a avea sâni, a da naştere copiilor şi a fi, mai mult sau mai puţin, sensibilă. Nu vreau să-ţi vorbesc nici măcar de acea feminitate aparte pe care ar trebui să o aibă fiecare dintre noi. Şi nici măcar nu scriu doar pentru femei, ci şi pentru voi, bărbaţilor.
Astăzi am să încerc să trec puţin dincolo de aparenţe. Am să mă duc în trecut, cu mulţi ani în urmă, în perioada mea de adolescentă, când am descoperit pentru prima oară că a fi cât mai „dezvoltată” înseamnă a fi cât mai curtată. Sau cel puţin aşa mi-au dat de înţeles acele fete cu şosete şi bureţi prin sutien, şi acei băieţi abia răsăriţi, plini de hormoni. În acele momente am privit spre mine şi am înţeles că eram doar o copilă, că aveam 13 ani şi că după normele societăţii, ar fi trebuit deja să arăt ca una de 18. Mulţi ani am fost măcinată de ideea că poate nu sunt îndeajuns de „dezvoltată”, că din această cauză nu mă va iubi nici un băiat şi că voi muri singură. Mulţi ani, până când mi-a venit mintea la loc. Şi în acea perioadă a adolescenţei mele, am înţeles de la fete un lucru: comportă-te cât mai cu „vino-ncoace”. Asta îmi spuneau revistele „Cool Girl” pe care le citeam atunci şi le ţineam la loc de onoare, neratând nici o ediţie de-a lor. Asta îmi spuneau şi reclamele pe care le vedeam la televizor, iar implicit, acesta era subiectul „tabu” pe care-l discutau în pauză majoritatea fetelor. Tot atunci am descoperit şi mirajul tocurilor, pe care care le purtam din când în când, atunci când vroiam să par cât mai „femeie”. E drept, uneori mă clătinam, dar cu timpul am învăţat să merg pe ele mai bine decât pe pantofii cu talpă plată.
Şi iată-mă, crescând într-o societate în care din toate părţile eram bombardată cu ideea de ce înseamnă să fii femeie. Am crescut cu acele reviste în care apăreau fete plasticate, false şi mult prea fardate, care transmiteau mesajul că „dacă nu eşti ca mine, nu eşti femeie”. Să nu mai vorbesc de filmele pentru adolescenţi, în care, din două filme, în unul măcar o dată fugea adolescentul de acasă, ca să se „redescopere”, în care se transmitea mesajul de fată populară şi fără scrupule, urcată pe 10 cm de tocuri şi un kilogram de fard pe faţă (Mean Girls, She’s the Man, What a Girl Wants) Într-adevăr, frumoasă influenţă domnilor regizori, ne-aţi oferit filme educative exact în perioada în care noi ne formăm ca şi oameni.
Uite aşa am ajuns la anii în care am înflorit, în care caracterul mi se definea, cu alte cuvinte, în perioada liceului. Acolo informaţia despre femeie a venit din toate părţile, mai multă ca niciodată. Aveam alte reviste pentru „femei”, alte filme pentru liceeni şi alte „exemple” la televizor. Pe lângă manechinele din prezentările de modă, puteam să vedem aproape pe fiecare panou, cum o „femeie” se bucură de un anumit produs, şi e fericită. Pe lângă toate acestea, mai primeam şi sfaturi de la oameni mai experimentaţi, profesorii, care ne recomandau călduros să ne căsătorim ca să avem un bărbat care să ne întreţină. Iată-ne ajunşi în perioada în care societatea mi-a spus că a fi femeie înseamnă a primi cât mai multă atenţie, cadouri şi declaraţii de dragoste. Asta însemna să fii femeie frumoasă. Asta, şi un aranjat excesiv (atenţie, nu a sufletului!) a trupului. Toate aceste ideologii puerile, şi totuşi periculoase, au fost confirmate într-un mod sau altul, de băieţii liceeni, care probabil erau la fel de bulversaţi ca şi noi, în privinţa conceptului de femeie.
Adunând toate cele de mai sus, iată-mă privindu-mă în oglindă, la o vârstă destul de fragedă, şi întrebându-mă dacă a fi femeie înseamnă toate acestea. Slavă Domnului că după întrebarea mea, cu o sete de cunoaştere, am deschis cărţile potrivite şi le-am citit, am privit ca modele femeile adecvate (mama mea, surorile mele) şi am hotărât să sparg tiparele. M-am decis atunci că a fi femeie nu ţine de fapt de vârstă, de statutul marital sau de cât de dezvoltată eşti. Nici măcar nu contează aşa mult cât de curtată eşti sau nu, şi nici câţi centimetri au tocurile tale sau cât de scurtă ţi-e fusta. Toate acestea sunt detalii. Detalii care pot fi adăugate la titlul tău de femeie, dar în nici un caz nu pot fi titlul însuşi. Mi-am spus atunci, şi-mi repet şi astăzi, că o femeie trebuie ca în primul rând să ştie cine este ea cu adevărat, nu cine îi spun revistele, filmele, prietenii, reclamele că e. Nu. Şi mai presus de toate, femeie este aceea care prin stilul, clasa şi eleganţa ei reuşeşte să înfrumuseţeze măcar puţin lumea. O femeie nu înseamnă un trup dezgolit, ci un suflet dezgolit. Înseamnă ca bărbatul pe care-l iubeşti, să spună că „binecuvântată eşti tu dintre femei”. Asta am înţeles în căutarea mea. E trist doar că unele dintre voi, doamnelor, aţi rămas încă la statutul de adolescentă în căutarea identităţii, atunci când hainele, băieţii şi tiparul de „pisi”, vă defineau.
32 Comments
Loredana
apr. 17, 2013
Alina
apr. 17, 2013
Sonia
apr. 17, 2013
Alina
apr. 17, 2013
un A mic
apr. 17, 2013
Alina
apr. 17, 2013
Alex
apr. 17, 2013
Alina
apr. 17, 2013
Ionut
apr. 17, 2013
Alina
apr. 17, 2013
Cristi
apr. 17, 2013
Alina
apr. 17, 2013
Loredana
apr. 18, 2013
Mihai
apr. 18, 2013
Alina
apr. 18, 2013
Pirlea Ionut Razvan
apr. 18, 2013
Adi
apr. 18, 2013
Loredana
apr. 18, 2013
Vasile
apr. 19, 2013
Gabriela
apr. 21, 2013
Noi propunem, voi citiţi…dacă doriţi (9) | Aradul Evanghelic
apr. 24, 2013
Adriana
apr. 25, 2013
Alina
apr. 25, 2013
Alle
apr. 30, 2013
Alina
apr. 30, 2013
Constantin
aug. 25, 2013
Elena Sava
dec. 11, 2013
avc
apr. 08, 2014
Marius Drujiţ
mai 27, 2015
Alina
mai 30, 2015
Adina
aug. 11, 2015
Studio Galati
ian. 16, 2016