”Nu am vrut să te rănesc”. Se uită adânc în ochii tăi şi îi curg câteva lacrimi de căinţă. Vai, cât de des am auzit această propoziţie nu? ” Nu am vrut să te rănesc, nu am ştiut!” Şi ştim asta! Dar…de asemenea ştim şi cât de mult doare şi cât de greu iertăm. Deşi am vrea… nu putem. Şi cu cât încercăm mai mult, parcă mai greu este. Ştii, e ca şi cum ai nimeri într-o zonă cu nisipuri mişcătoare. Cu cât te zbaţi să ieşi, cu atât mai tare te afunzi. În final, se mai vede o mână la suprafaţă, care şi ea încetul cu încetul…dispare. Şi atunci gata, e sfârşitul. Nu mai poţi ierta!
Cu siguranţă ai trecut printr-o asemenea situaţie. Cu siguranţă ştiai că cel de lângă tine nu a vrut să te rănească şi totuşi… incontestabil te gândeşti: ”Cum a putut, cum a putut să-ţi facă una ca asta tocmai ţie?”
Dar… te-ai gândit de câte ori ai făcut tu ceva asemănător cuiva? De câte ori ai împins pe cineva în abis fără ca măcar să te uiţi unde cade? Ce folos că abia după i-ai întins o mână de ajutor?!
NU, NU şi iar NU ! Nu pot fi de acord în totalitate cu ce spun alţii că: ”Ce nu te omoară, te face mai puternic!” Aşa o fi, dar…. uităm că de fapt, ce nu te omoară te lasă plin de cicatrici? Oare câte cicatrici am făcut noi altora şi apoi am spus ”nu am vrut să te rănesc”? Nu ai vrut, dar ai făcut-o!
14 Comments
ionut andrisan
mart. 15, 2010
capshunik
mart. 15, 2010
ionut andrisan
mart. 16, 2010
Ligia
mart. 15, 2010
cella
mart. 16, 2010
capshunik
mart. 18, 2010
yonne
mart. 16, 2010
capshunik
mart. 18, 2010
Mircea
mart. 16, 2010
capshunik
mart. 18, 2010
Movi - 4Suceava
mart. 17, 2010
capshunik
mart. 18, 2010
daniella
mart. 24, 2010
capshunik
mart. 25, 2010