Cea mai mare victorie este aceea de a fi stăpânul tău. E un proces care se învaţă şi e greu să reuşeşti să ajungi la acea stăpânire proprie. Victoria nu este atunci când eşti stăpân peste ceilalţi, pentru că dorinţa de a domina nu e decât o mângâiere e orgoliului. Victoria adevărată şi de necontestat este aceea în care ai reuşit să te cunoşti şi să-ţi stăpâneşti instinctele.

    Când te simţi îndreptăţită să spui vorbe urâte şi pline de ură, gură tu să taci. Gândeşte-te că limba ta este ca o sabie care poate străpunge inima celor din jurul tău. Când te deschizi ca să vorbeşti pe alţii de rău şi să bârfeşti, aminteşte-ţi cât de mult l-a durut pe deţinătorul tău când a fost bârfit. Nu vorbi guro atunci când vrei, ci atunci când trebuie. Când sunteţi tentate să ascultaţi ceva ce nu ar trebui să auziţi, când vreţi să vă plecaţi spre orice vorbă, urechilor, să ştiţi că uneori e bine să nu auziţi nimic. Filtraţi urechilor ceea ce alegeţi să auziţi, nu vă faceţi de cap. Mintea mea poate că nu suportă atâta amalgam de sunete. Ochilor, scumpii mei ochi… să lăsaţi genele uneori să vă acopere şi să vă înceţoşeze vederea, pentru că uneori o vedere prea bună duce la o neînţelegere nu aşa de bună. Priviţi cu bunătate. Îndreptaţi-vă raza vizuală spre cel care are nevoie de ajutor, spre o mână întinsă şi nu ţintiţi ca să poftiţi lucruri trecătoare sau lipsie de valoare sufletească. Să ştiţi că multe încercări şi ispite vin prin intermediul vostru. Ochilor, atunci când priviţi cu poftă, s-ar putea să fac tot posibilul, chiar dacă nu e moral, să obţin acel lucru. Filtraţi imaginile. Nu mă lăsaţi să văd mizerii. Picioarelor, să nu păşiţi spre locuri care duc spre rătăcire. Nu tremuraţi atunci când apare vreo încercare, ci staţi drepte pentru că voi susţineţi greutatea corpului. Fiţi demne, iar atunci când aveţi impresia că mă îndrept spre rău, nu ezitaţi să alergaţi. Alergaţi cu toată puterea voastră! Nu călcaţi în picioare vise, speranţe şi inimi. Nu sunt de păşit peste el… nu vedeţi semnul care stă în faţa fiecărei persoane? „Nu călcaţi peste inimi”. Mâinilor, încetaţi să mai loviţi cu brutalitate. Mângâiaţi. Nici o mână nu e mai fină şi mai gingaşă decât mâna care bandajează.

  Iar tu, inimo, nu te îndrăgosti atât de repede şi nebuneşte. Mai aşteaptă. Lasă timp şi nu mai lăsa să intre pe uşa ta tot felul de urâciuni. Răutatea, invidia, ura… nu au ce căuta în interiorul tău? De ce nu înţelegi că o inimă curată şi frumoasă este acea inimă în care domneşte sentimentele nobile? De câte ori ai impresia că te doare atât de tare încât nu mai poţi să baţi, nu ezita să ceri ajutor. Ai să vezi cum ochii vin în ajutorul tău şi vor spăla totul, iar mai apoi mâna se va grăbi să şteargă. Şi cu siguranţă, asta îţi garantez eu, gura se va grăbi să zâmbească. Şi tu… sufletule, tu caută să fii într-o permanentă conexiune cu Dumnezeu. De ce uneori alegi să alergi în altă parte? Oare nu de acolo vine toată sursa fericirii noastre? De ce te încăpăţânezi să crezi că poţi şi fără El? Comunică, sufletule, comunică prin rugăciune!

   Iar eu, eu ar trebui să fiu mereu atentă la voi. Trebuie să fiu un stăpân bun, care nu-şi pune în primejdie propria viaţă. Trebuie să înţeleg că dacă iau o decizie, aceasta mă va afecta pe mine şi implicit pe voi. Nu pot plasa responsabilitatea asupra inimii, asupra ochilor sau asupra gurii. Până la urma urmei, dacă aş da vina pe voi pentru greşelile mele, atunci nu mai pot vorbi niciodată de o victorie, ci de o înfrângere ruşinoasă la care nu ar putea privi nici măcar proprii mei ochi.