Nu ştiu voi, dar eu când mă gândesc la orfani, mi se rupe inima. Cât de greu poate fi să nu ai părinţi iubitori în jurul tău! Cât de greu poate fi ca de mic să fii trimis dintr-o parte în alta, la familii diferite, sau să stai într-un cămin şi să ştii că nimănui nu-i pasă de tine. Nici măcar statului.
Cât de greu poate fi să nu ai cui să-i spui: ”mamă”, ”tată”! Să nu ai pe cine să îmbrătişezi… şi cine să îţi şteargă lacrimile. Să fii copil şi să trebuiască să-ţi faci griji pentru ziua de mâine. Să fii bătut, violat şi maltratat doar pentru că nu are cine să te apere. Cine să te protejeze. Să fii singur pe lume. Singur, singurel. Să nu ai de cine să te sprijini. Şi… cu ce suntem noi mai buni, cei care avem părinţi, faţă de ei? Avem două mâini, două picioare şi doi ochi. Suntem oameni. Aşa cum şi ei…sunt.
imagine preluată de pe: www.expressibian.com
2 Comments
geaninalisandru
feb. 05, 2010
Movi - 4Suceava
feb. 09, 2010