Respiraţia îi era sacadată. Pieptul se mişca sus-jos atât de încet, încât uneori timpul mi se părea că se opreşte odată cu acea mişcare ritmică. Buzele îi erau uscate şi dezhidratate. Mâinile îi stăteau slăbite pe lângă corp. Sub ochii mari se ascundeau cearcăne grele şi negre. A deschis ochii. În privirea ei se citea o sete adâncă şi parcă imposibil de săturat. Am luat un pahar de apă şi l-am îndreptat spre gura ei. Dar nu a vrut. A îndepărtat paharul cu un gest abia vizibil. Nu înţelegeam. Ochii ei spuneau. Privirea ei spunea. Erau sticloşi. În ei se ascundea o umbră de tristeţe. Dar parcă şi pierderea a ceva. Şi setea după ceva. Nu înţelegeam.
Atunci, de mine s-a apropiat cineva. Încet, a şoptit la urechea mea: ”Ciudat cum cineva care caută atât de mult iubirea şi împlinirea viselor să ajungă în aşa stare! Şi eu…eu i-am spus să nu renunţe. I-am spus…” Şi cuvintele lui s-au oprit în torentul de lacrimi care urma să vină.
În sfârşit am înţeles. Ea a căutat ceva. A luptat pentru ceva. Nu a găsit, şi asta a secătuit-o. Lupta era prea grea pentru ea. Mai ales faptul că parcă timpul şi condiţiile erau contrar dorinţelor ei. Aşa ajunge un om care renunţă la dragoste. Care renunţă la luptă. Chiar dacă asta nu se vede la exterior, în interor exact aşa e. Cutia toracică se mişcă atât de repede ca melcul care se grăbeşte spre linia de final. Inima îi este atât de uscată ca şi o prună uitată la soare. Ochii, în ochi se poate citi. În ochi poţi vedea când un om a încetat să mai lupte. În privirea acestuia poţi vedea când a renunţat la iubire, la luptă şi la visele pe care le avea.
Cu respiraţia sacadată
Citeste si:
Sunt oameni care atât de repede fug de ei înșiși, încât în drumul lor răstoarnă și alți oameni. Îi răstoarnă ca pe n...
Diana Gadola: Am 33 de ani și până la ora actuală am făcut suficient de multe alegeri proaste încât să ajung pe la diverș...
5 Comments
Crissti
mai 09, 2010
mircea
mai 10, 2010
danieladelibas
mai 12, 2010
capshunik
mai 12, 2010
iosif
mai 21, 2010