Lumini puternice, 1.000 de oameni și o scenă mare. Toate în Palatul Parlamentului, pentru că nu îndrăznesc să-i spun Casa Poporului că de mult Parlamentul nu prea mai are treabă cu Poporul. Dar asta e altă poveste. Întorcându-mă la ale noastre, e o seară răcoroasă de joi, iar eu mă aflu acolo pentru a-mi susține două prietene dragi mie: Magda Coman, inițiatoarea Atipic Beauty și Camelia Căpitanu, cea care susținea evenimentul prin defilare.

20 de modele în scaun cu rotile, dintre care și 2 bărbați. Intră prima ”pereche” pentru defilare, se prezintă vedeta care însoțește modelul, apoi urmează prezentarea lor: 23 de ani, în scaun cu rotile de 4 ani, absolventă a facultății X. 25 de ani, mămică a unei fetițe și absolventă a facultății X. 28 de ani, are propria afacere. Bărbat, X ani, pasiunea lui este viața, a sărit cu parașuta, îi place adrenalina, este un optimist din fire, mereu cu zâmbetul pe buze.

Următorul: bărbat, X ani, îi place să fie mereu optimist etc etc. Ajunge pe la jumătatea scenei și deja se observă că e obosit. Că nu mai are atâta putere încât să învârtă roțile de la cărucior pentru a defila mai departe. Îmi vine să-i strig ”Hai că poți!”. Mai ia o gură de aer și merge mai departe. Tremură. La întoarcere dă din cap că chiar nu mai poate și că nu va merge până la capăt. Se aud aplauze de încurajare. Strânge din dinți. Mai învârte o dată de roți. Are ochii albaștri ca marea și dinții albi ca perlele. E în floarea vârstei. El vrea și nu poate, alții pot și nu vor.

Plec acasă cu un nod în gât și lacrimi în ochi. Nu de milă, ci de admirație și uimire. Mă simt mică. Foarte mică. Am încercat pentru câteva secunde să mă pun în locul lor și nu am reușit. Pur și simplu nu am putut accepta ideea de a nu fi pe picioarele mele. Deci sunt o mică. Sufletește vorbind. Câte vise, câte planuri, câte împliniri, câtă poftă de viață am văzut la oamenii ăștia! Câtă dorință de a lupta!

S-au spus două vorbe la Gala Atipic Beauty care mi-au rămas întipărite în minte: 1. Handicapul nostru sufletesc este mai mare decât handicapul lor fizic. 2. Când Dumnezeu vrea să înfăptuiască ceva frumos, începe cu o dificultate. Pentru ceva extraordinar, începe cu o imposibilitate.

Adevărul este că suntem niște plângăcioși și slabi. Niște nerecunoscători și ofensatori la adresa lui Dumnezeu. Ne împiedicăm de lucruri minore, facem tragedii din lucruri lumești și materiale și ne gândim în majoritatea timpului doar la noi și cum să facem să ne fie nouă bine. Suntem niște egoiști îndrăgostiți de sine, prea ocupați să mai observăm realitatea lui Dumnezeu. Iar eu sunt în capul listei.

Magda, intenția voastră a fost să atrageți atenția autorităților ca să vă facă România accesibilă. Să știi că ai reușit mai mult decât atât! Ai atras atenția unor egocentrici ca să ne facem sufletul mai accesibil. Mulțumim!

Photo: Phoenix Studio