Poate că ar fi reacţionat altfel. Poate că dacă ar fi putut da timpul înapoi, ar repara lucrurile. Dar acum, stătea şi privea cu lacrimile în ochi la omul cu umerii lăsaţi şi riduri adânci pe frunte. Începea să o doară şi pe ea. Dar nu mai avea ce face. Era conştientă că orice ar spune, orice ar face nu va putea lua înapoi cuvintele. Pe moment, nu a realizat cât de adânc vor tăia. Pur şi simplu sub influenţa adrenalinei şi a nervilor, a spus lucrurile care i-au venit atunci pe limbă. Abia după ce au ieşit acele pastile otrăvitoare pe gura ei, a realizat ce a spus. Şi-a dat seama că irevocabil îl va distruge. Dar… ce e făcut, e bun făcut. Acum regreta. De ce nu s-a gândit de două ori înainte de a vorbi? Ar fi fost mult mai bine. Mult mai înţelept din partea ei.
Acum va suporta consecinţele şi va privi cum persoana dragă este măcinată de acele cuvinte pe care le-a aruncat ca nişte grenade. Oh, de ar realiza lumea cât de uşor se poate înălţa un suflet sau distruge prin cuvinte! Şi…de ar realiza că odată cuvintele spuse, nu se mai pot lua înapoi. Niciodată…
4 Comments
Alex
aug. 13, 2010
capshunik
aug. 14, 2010
Cuvinte rostite - Ziarul toateBlogurile.ro
aug. 13, 2010
mimi
aug. 14, 2010