Brusc, m-am trezit într-o lume din care nu am crezut niciodată că am să fac parte. O lume care din afară se vedea cumva, și din interior altcumva. Se spune că în viață te maturizezi atunci când cazi de la mare înălțime și te lovești brusc de pământ. Mai exact, de realitate. Ori lovitura mea a fost prea dură, ori înălțimea prea mare.
Mi-am repetat de nenumărate ori că lumea exterioară nu poate să-mi afecteze lumea interioară. Dar ce faci atunci când exteriorul face parte și din interiorul tău? Și nu mă refer aici la lucrurile lumești, ci la oameni. Ce te faci când oamenii încep să-ți afecteze omenia? Nu au făcut-o forțat, ci de cele mai multe ori le-am dat eu voie. Nu știu de ce, dar m-am născut cu o naivitate în oameni de neegalat. Sau o credință în ei. Și așa am ajuns să iert chiar dacă nu mi s-a cerut, să fac chiar dacă nu merită, să lucrez de la 17 ani pe două parale și să nu am curajul să-mi cer drepturile. Cam asta e istoria vieții mele: mi-e rușine de rușinea altora.
Așa că mi-am zis că nu am ce face decât să devin tot mai puternică. Să tac, să înghit și să mă rog pentru sănătatea sufletului și a minții mele. N-am crezut, dar și acum îmi răsună-n cap vorbele prietenei mele: ”ai grijă, că dacă mai continui așa, atunci când o să vrei să te bucuri de ceva, nu o să mai poți sau nu o să mai știi cum”. Am zâmbit resemnat. Nu i-am mai spus că probabil am atins acel stadiu deja. Am bucurie, dar singura bucurie interioară pe care o am e Dumnezeu.
N-am mai scris de mult tare. Și mi-e un dor de nedescris de liniște și de peniță. Mi-e dor de mine, mai exact. Și nu știu ce să fac, pentru că la răscruce de drumuri nu există semnalizări și nici semne. Dreapta sau stânga? Unde s-o iei, când mintea îți e prea aglomerată de gânduri și întrebări?
7 Comments
iuditha
ian. 08, 2016
G'man
ian. 08, 2016
Studio Galati
ian. 08, 2016
Elisa
ian. 08, 2016
Ioa
ian. 09, 2016
Beni
ian. 14, 2016
Alina Ilioi
ian. 16, 2016