De când ne-am luat „la revedere”, te-am închis bine într-o cutie şi am siglilat-o. Am înghesuit acolo şi amintirile noastre, zâmbetele din miez de noapte şi conversaţiile până la ore târzii. Am pus un lacăt mare, am rostit un „Dumnezeu cu mila” şi mi-am văzut mai departe de viaţă.
Nu am plâns decât o dată, şi atunci pentru cinci minute. Nu ştiu dacă am făcut-o pentru că eram copleşită sau pentru că eram uşurată că nu mai trebuia să te port în spate. Nu am căutat nici o explicaţie, şi nici nu am pus întrebări. Pur şi simplu m-am îndepărtat fără să mă mai împotrivesc.
În ziua următoare, simţeam că vin de la înmormântare. Nu ştiam dacă te-am îngropat pe tine, sau pe mine. Dar ceva ştiam că a murit.
Visele nu m-au lăsat să te uit. Au ţinut să-mi amintească de tine în cel mai straniu mod… Le-am luat şi pe ele, şi le-am îndesat într-o altă cutie a uitării. „Nu şi de data asta” le-am spus un pic revoltată. Şi iată că merg mai departe.
E mai simplu să mă gândesc că totul a fost un vis. Că tu nu exişti, de fapt, în realitate. Că realitatea este doar ceea ce simt acum, şi ce văd. Iar tu nu eşti în ea. Ştiu, e prosteşte să mă conving că eşti ireal. Oare?
De când ne-am luat „la revedere”, am râs de multe ori. Dar niciodată ca înainte. Acum am râsul unui om matur, pe care viaţa îl forţează să accepte lucrurile aşa cum vin. Am vorbit de multe ori, dar niciodată cu fluturi în stomac.
Abia acum, în această seară am realizat că noi ne-am luat „la revedere”, nu „adio”. Iar la revedere înseamnă că există o dată viitoare!
Imagine preluată de pe: www.deviantart.com
7 Comments
Maria
iun. 29, 2014
Alina
iul. 01, 2014
ida
iun. 30, 2014
Alina
iul. 01, 2014
Edmond Gabriel Rontu
iul. 05, 2015
Edmond Gabriel Rontu
iul. 05, 2015
Alina
iul. 10, 2015