În jurul nostru sunt zeci şi sute de oameni. Aproape în fiecare loc în care mergem, suntem înconjuraţi de ei. La mare, la munte, într-un oraş sau la sat, în blocul în care locuim, la locul de muncă, ba chiar şi în locurile în care mergem să ne relaxăm. O multitudine de oameni, de toate vârstele şi culorile, fiecare cu povestea lui unică. Unii din ei ies în evidenţă, alţii rămân în umbră.
Dar adevărul este că nimeni nu vrea să rămână în umbră. Pentru cel puţin o persoană, vrea să ştie că semnifică ceva, că stă în lumină. Că e o prioritate. După frica de singurătate, cred că ar fi frica de a fi uitaţi. De fapt, acestea două se completează una pe cealaltă. Ne îngrozim la gândul că la un moment dat, ne vom pierde în această mare de oameni, vom fi singuri şi nimeni nu-şi va mai aminti de noi. Nimeni. Tremurăm doar când ne imaginăm că vom fi doar… nişte umbre.
Vrem ca lumea să-şi amintească numele nostru, acţiunile noastre sau măcar o vorbă de a noastră. Vrem ca într-un fel sau altul, să ne lăsăm „semnătura” pe unde trecem. Oricât de egoist ar suna, vrem chiar şi după ce murim, ca cei dragi să-şi mai aducă aminte de noi. Nu vrem să treacă peste, de tot, ci să rămânem într-un colţişor al inimii lor.
Şi iată cum ajungem să facem acţiuni de care nu ne credeam capabili, gesturi ieşite din comun şi declaraţii îndrăzneţe. Ne străduim să facem ceva unic, ceva ce nu s-a mai făcut. Ceva care să coreleze doar cu numele nostru. Cu noi. Aşa încât să nu mai fim doar o umbră, ci să fim persoana care a ieşit în evidenţă. Până şi despre copiii pe care îi facem, spunem uneori că aceştia măcar ne poartă numele mai departe.
Melodiile cele mai cunoscute, cărţile celebre, descoperirile uimitoare, oamenii care au ieşit din zona lor de confort şi au păşit spre ceva necunoscut; toate acestea au fost făcute dintr-o dorinţă interioară puternică. Poate că până şi gesturile drastice, tentativele de agresivitate, acţiuni negative care afectează lumea, toate acestea sunt un strigăt către societate, către cineva: „Hei, sunt şi eu aici şi nu-mi doresc să fiu uitat. Nu vreau doar să exist. Vreau să ştii că exist”.
În jurul nostru sunt milioane de oameni. Fiecare e unic în felul lui. Fiecare are câte o poveste. O poveste care vrea să fie spusă.
Imagine preluată de pe: www.deviantart.com
1 Comment
Alex
aug. 26, 2013