Nu vi s-a întâmplat niciodată să staţi pe o bancă, la o masă, într-un restaurant, sau în orice alt loc de unde puteţi observa lumea şi să zâmbiţi pur şi simplu? Să analizaţi gesturile oamenilor, să ascultaţi replicile lor şi să le vedeţi reacţiile. Mai apoi, să vă vină să vă ridicaţi şi să strigaţi „oameni, îmi sunteţi dragi!”. De ce iubesc atât de mult oamenii?

   Pentru că atunci când se întâlnesc cu persoana iubită, în ochii lor se aprinde o luminiţă, obrajii li se colorează frumos într-o nuanţă trandafirie, iar zâmbetul, oh, zâmbetul se întinde pe toată faţa, ajungând aproape până la urechi. În acelaşi timp, au o pasiune în priviri care, dacă s-ar putea descrie în cuvinte, aş folosi cuvântul „focos”.

   Pentru că atunci când se uită o mamă spre copilul ei, întreaga faţă i se schimbă. Trăsăturile îi devin mai blânde, răsare o gingăşie ca de nicăieri, ochii răspândesc o lumină caldă şi mâinile i se întind instantaneu în faţă pentru a-şi îmbrăţişa odorul.

Pentru că oricât de rău şi indiferent ar încerca să fie, omul, atunci când ajunge acasă, lasă jos greutatea imensă  pe care-o cară în spate, deschide scârţâind uşa ruginită a celulii inimii, respiră profund şi îşi odihneşte sufletul ostenit. Atunci, pune deoparte masca pe care o foloseşte de atâţia ani şi îşi aminteşte cu durere momentele şi clipele care l-au determinat să fie aşa. El nu e rău, este doar rănit.

Pentru că atunci când întâlneşte iubirea, omului îi tremură inima. Îi tremură atât de tare, încât întreg corpul îi este cuprins de frisoane. Simte că e în prezenţa Divinului, a acelui lucru care nu poate fi pervertit, oricât s-ar arunca în el cu noroi.

Pentru că oamenii sunt ca un burete. Absorb tot ce este în jur. Dacă le oferi pace, iubire, siguranţă, bunătate, vor fi plini de aceste sentimente. Dacă le oferi ură, violenţă şi răutate, nu vor face altceva decât să absoarbă ce li s-a dat.

Pentru că nimic nu se compară cu privirea plină de admiraţie pe care o are un copil pentru

părintele lui. Cu privirea plină de curiozitate a unui prunc care abia descoperă lumea. Cu uimirea din ochii lui când aude un sunet ciudat. Cu mângâierea pe faţă a mamei cu mânuţele lui mici şi pufoase. Cu păşitul pe urmele paşilor tatălui, pentru că el e modelul. 

Iubesc oamenii pentru că a fi om e lucru mare. Iar când spun a fi om, mă refer ca la o calitate. Da, ai citit bine, o calitate. Iubesc oamenii pentru că fiecare în parte este atât de diferit, de unic, de special… de neînlocuit. Tu de ce iubeşti oamenii?

Imagini preluate de pe: www.deviantart.com