Privea cu ochii mari, plini de lacrimi. Nu înţelegea… Niciodată nu a mai simţit aşa ceva şi nici nu a vorbit cu nimeni despre asta. Oare acesta să fie sentimentul? Asta înseamnă să te simţi n… n…nu o poate spune. A inspirat adânc şi s-a mai întrebat încă o dată, cu bărbia tremurând: „asta înseamnă să te simţi nedorit?”. Iată, a spus-o, deşi i-a fost greu. Cum ar putea recunoaşte ea că cineva nu îi doreşte prezenţa? Ar fi alergat după el, l-ar fi strâns puternic de mâna şi i-ar fi strigat: „Întoarce-te aici şi iubeşte-mă aşa cum merit!”. Dar nu ar avea niciodată curajul să facă asta. Cine este ea ca să decidă în dreptul sentimentelor altcuiva? Acesta e adevărul. Nouă oamenilor nu ne place respingerea, nu ne place să ştim că nu am fost aleşi. Că nu am fost acel ceva. Ne simţim vinovaţi şi credem că e vina noastră că nu ne-a ales. Nu mai vorbim despre asta, plecăm capul şi ne rugăm ca nimeni să nu afle. Nici în ruptul capului nu am recunoaşte că cineva a spus că nu ne doreşte. Nu… ne îngrozim chiar şi când ne gândim la asta.
Şi… până la urma urmei, ce înseamnă că o persoană nu ne doreşte? Că nu suntem suficienţi de buni? Că nu avem ceea ce trebuie ca să fim în prezenţa ei? Sau poate că… există alţii mai buni decât noi? Asta să însemne? Hai, nu spune că nu ţi-ai pus niciodată aceste întrebări. Te-ai măcinat… ai vrut mult să afli un răspuns. Nici nu ne trece prin minte varianta că nu suntem doriţi doar pentru simplul fapt că rezonăm altfel. Da, ce ai avea tu de împărţit cu o persoană care nu e nici măcar pe aceeaşi lungime de undă? Poate că până la urmă ai găsi „material” pentru o lună, două, maxim un an. Inevitabil se va ajunge în acel punct în care ai putea să ajungi de la bun început: pur şi simplu nu a fost să fie. Acestea sunt lucrurile la care se gândea şi ea. Şi totuşi… ar fi vrut să fie prima care să spună că nu doreşte nici un fel de conexiune cu cealaltă persoană. Da, pentru că aşa sunt oameni. Preferăm să respingem, decât să fim respinşi. Preferăm să rănim, decât să fim răniţi. E legea omenească. Dar oare cine a dat această lege? Trebuie să o respectăm?
S-a mai întrebat încă o dată: „aşa te simţi când eşti nedorit?”. Nu e cel mai plăcut sentiment… iar aceasta a dus-o cu gândul la momentele în care şi ea, la rândul ei, a făcut alte persoane să se simtă nedorite. Phh, ar trebui ca prin lege să se pedepsească mai grav omorul speranţelor şi a inimii prin culpă, decât omorul fizic. De ce ne este ruşine, nouă oamenilor, să recunoaştem că nu suntem mereu doriţi? Ce, asta ne-ar face mai puţin oameni?
Imagine preluată de pe: www.deviantart.com
6 Comments
Strainul
iul. 15, 2012
Alex
iul. 15, 2012
River
iul. 16, 2012
De ce ne este ruşine, nouă oamenilor, să recunoaştem că nu suntem mereu doriţi? « Presa Locala
iul. 17, 2012
Ella
iul. 21, 2012
Alina
iul. 21, 2012