Astăzi am să vă răspund la o întrebare pe cât de simplă, pe atât de complicată. Într-o lume în care aproape totul funcţionează pe premisa „acceptă orice ca să obţii orice”, venim noi, o mână de oameni şi spunem „Nu. Acceptă doar ce meriţi ca să obţii ce meriţi”. Cel puţin eu aşa gândesc.
Stând de vorbă cu mai multe persoane, mi s-a spus de câteva ori că am standarde mult prea înalte, că în acest mod am să rămân „fată bătrână”, că nu o să mă căsătoresc, că nu o să am prieteni, că… Multe „că-uri” care s-au jucat în mintea mea şi au început să se transforme în mari „oare?”. Am privit în jur şi am văzut cum, întradevăr, standardele sunt destul de scăzute. Am văzut oameni care acceptau situaţia respectivă doar pentru că se gândeau că nu pot mai mult. Am auzit persoane care au zis că acceptă o relaţie doar pentru că e mai bine aşa, decât niciuna. Şi iată aşa, uitându-mă în jurul meu, am observat cum cuvântul „standard” a început să fie tot mai puţin folosit, şi înlocuit de „compromis”. Având momentele mele de slăbiciune, dar şi pentru că mi-am pus şi eu un semn de întrebare, recunosc că în viaţa mea de câteva ori mi-am coborât standardele. Când şi cum?
1. O dată la un loc de muncă. Mi-am spus că pe moment voi coborî standardele, că voi accepta şi aşa, că voi accepta un salariu pe care îmi e şi ruşine să-l spun, că în viitor, şefii mei observând ce bine îmi fac treaba şi cât suflet pun, mă vor recompensa. Ha, ha. Naivitate. Rari sunt şefii care atunci când observă că angajaţii lor sunt buni, îi şi răsplătesc. Aşa că am ajuns să regret deciziile făcute, să mă simt tot mai sufocată şi constrânsă de situaţie. În acele momente mi-am spus că e momentul să mă trezesc la realitate şi să plătesc pentru că da, mi-am coborât standardele.
2. Într-o prietenie. Am ştiut că nu am nici în comun cu acea persoană, am observat că nu prea aş avea ce să învăţ, dar m-am gândit că sunt eu prea exigentă cu oamenii. Că poate ar trebui şi altor genuri de oameni să le dau o şansă, să le acord oportunitatea de a-mi dovedi că mă înşel. M-am crezut pentru moment Prinţesa Războinică, gata să le înfrunte pe toate şi să schimbe oameni. M-am crezut, nu am fost. Am plătit şi încă plătesc pentru că am lăsat oameni nepotriviţi să intre în viaţa mea.
3. Cu un bărbat. Nu era genul meu, nici pe departe. Nici măcar nu gândea aşa cum mi-aş fi dorit. Nu avea acea slipire de inteligenţă şi bunătate pe care o căutam, dar am stat şi m-am gândit că voi obţine eticheta de „fată bătrână” sau că, poate chiar sunt eu prea pretenţioasă şi am aşteptări prea mari atunci când vine vorba de bărbaţi. Şi iată-mă ieşind la o întâlnire cu această persoană, şi iată momente jenante de pauză pentru că nu avem subiecte în comun de discutat, iată gesturi pe care le face în public faţă de alţi oameni şi mă determină să las privirea în jos şi să încremenesc de ruşine, iată… Iată că până şi în acest domeniu al vieţii mi-am dovedit că nu merită deloc să-ţi cobori standardele, pentru că ajungi să plăteşti şi să te simţi nefericit.
Acestea sunt trei situaţii care m-au învăţat minte, care mi-au dat lecţii preţioase şi mi-au confirmat încă o dată de ce nu o să-mi cobor eu standardele. Pentru că aş ajunge să fiu nefericită, pentru că nu am muncit şi investit în zadar, pentru că la un moment dată o să apară persoana, prietenul, locul de muncă după standardele mele înalte şi eu voi fi prea ocupată cu nefericirea pe care o am într-un standard coborât. Puteţi să o luaţi oricum, dar sper să nu experimentaţi aceleaşi situaţii.
Imagine preluată de pe: www.deviantart.com
9 Comments
Dana
apr. 14, 2013
Alina
apr. 14, 2013
Alina
apr. 17, 2013
WindowsCluj
apr. 14, 2013
Alina
apr. 17, 2013
Catalin
apr. 14, 2013
Eugen
apr. 14, 2013
Alina
apr. 17, 2013
Eugen
apr. 17, 2013