Zilele trecute i-am pus o întrebare unei cunoştinţe: „de ce continui să cred în oameni, chiar dacă până în momentul de faţă, aş avea toate motivele să nu mai cred în nimeni? Sunt naivă?. Răspunsul care a urmat a fost cel pe care îl gândeam şi eu, numai că doream să-l mai aud încă o dată. Doream ca cineva să-mi confirme ceea ce am gândit deja. „Îţi doreşti să fii fericită. Normal că pentru a fi fericită trebuie să mai crezi în oameni, pentru că dacă nu… ai fi tot timpul suspicioasă şi nefericită”. Voila! Prin urmare, dacă şi voi vă întrebaţi uneori de ce parcă vă minţiţi singuri, de ce nu încetaţi să mai speraţi în bunătatea oamenilor şi de ce, orice s-ar întâmpla, tindeţi ca încă să mai credeţi în inocenţă, unul din răspunsuri deja a venit: vrem să fim fericiţi. Nu degeaba au apărut acele vorbe cum că cel care ştie multe, e nefericit sau că cel care e mai „prostuţ” parcă e mai uşor pentru el să fie fericit.

  Anais Nin spunea că „noi nu vedem lucrurile aşa cum sunt ele, ci aşa cum suntem noi”. Nu pot să spun că această afirmaţie este 100% veridică, dar pot să spun că atunci când aleg să privesc lucrurile dintr-un unghi diferit, când aleg să fiu mai optimistă, cu adevărat, lumea îmi pare puţin mai roz. Contează mult şi gândirea noastră. Dacă mereu suntem suspicioşi, dacă în permanenţă stăm cu mâna pe sabie pândind în stânga şi în dreapta, atunci cred că este posibil să pierdem din vedere lucrurile cu adevărat importante. Spre exemplu, dacă mereu am sta cu teamă ca nu cumva copilul să cadă şi să se lovească, am pierde zâmbetul lui fericit, ochii lui senini şi poate, gropiţele din obraji. Dacă veşnic aş trăi cu teama ca prietena mea cea mai bună să mă trădeze, atunci nu m-aş mai bucura de timpul petrecut cu ea, nu aş mai putea împărtăşi secrete micuţi şi… timpul petrecut cu ea ar trece pe lângă mine. Dacă aş tot sta cu teamă ca nu cumva iubirea dintre mine şi el să dispară, nu aş mai băga în seamă atingerea mâinilor noastre, dragostea cu care mă priveşte sau grija pe care mi-o poartă. Să fii în permanenţă în defensivă, e ca şi cum te-ai duce la plimbare cu tatăl tău prin parc, când eşti copil, şi nu ai savura peisajul pentru că ţi-ar fi frică să nu te pierzi de tati. Nu spun că nu trebuie să fim atenţi, nu spun că nu trebuie să păstrăm o doză de suspiciune sau că ar trebui să uităm de frică şi îngrijorări şi să trăim în neştiinţă. Nu. Spun doar că uneori este în regulă să te relaxezi. Câteodată este chiar bine să uiţi de teama de trădare şi să te bucuri de faptul că în acel moment ai o prietenă. Iubeşte. Nu-ţi garantez că  nu vei suferi, nu-ţi garantez că uneori lacrimile nu îţi vor invada ochii. Dar ştii… ce rost are să ai o maşină frumoasă dacă o ţii în garaj de frică să nu se zgârie?

Imagini preluate de pe: www.deviantart.com