Scriu şi şterg. De 10 minute stau în faţa laptopului şi scriu şi iar şterg. Scriu primele rânduri despre iertare, apoi le şterg. Scriu despre ce înseamnă a lăsa de la tine, din nou şterg. Am scris despre ce este un zâmbet. Iar am şters. Par nehotărâtă, nu? De fapt nu e aşa… aş scrie de toate câte un pic. Aş scrie pentru că îmi dau seama mai mult ca niciodată cât de mult avem nevoie de cuvinte care să ni se întipărească în inimă. În minte îmi apar scene din trecut, zâmbetul plin de bunătate al mamei, puterea tatălui meu, strângerea puternică a nepoţelului meu, privirea stinsă de pe patul de moarte al bunicului meu, lacrima din miez de noapte, excesul de bucurie, însemnul tacit şi dragostea care mi-a fost oferită şi pe care am oferit-o de-a lungul timpului.
Se spune că dacă poţi să scrii, nu eşti un bun orator. Eu le fac pe amândouă, numai că uneori am impresia că nu mai pot să o fac ori pe una, ori pe cealaltă. Câteodată mă-mpleticesc între cuvinte şi dispar de pe foaie. Alteori, deschid gura şi pur şi simplu nu ştiu ce să spun. Când se întâmplă asta, ştiu cu siguranţă că mă aflu într-un blocaj emoţional. Dar când am prea multe de scris şi prea multe de spus, ştiu că atunci tumultul de sentimente acumulate în acel blocaj, răbufnesc. Aşa e astăzi. Mi-am adus aminte de gesturile oferite, mi-am adus aminte de cuvintele care mi-au marcat viaţa şi mi-a zburat prin minte fiecare mail primit de la voi. Gândurile voastre, dorinţele voastre, planurile voastre… nu le-am uitat. Nu le pot uita. Niciodată.
Încă nu e târziu să mai facem gesturi. Gesturile spun totul şi despre iertare, şi despre a lăsa de la sine, şi despre zâmbet. Rămân în timp. Poate că data viitoare voi scrie despre toate acestea. Poate că nu voi mai apuca până data viitoare… poate nu mi-e sortită. Până atunci, mă îndrept zâmbind spre Piaţa Unirii din Cluj unde ştiu că mă aşteaptă Iulian Văcărean, pentru a face limonadă pentru copilaşii bolnavi de cancer. V-am povestit de „limonada lui Iulian”, nu-i aşa? Ei uite, azi a sosit momentul să adaug şi eu puţin zahăr în ea! De ce? Pentru că după cum spune şi el, gesturile mărunte pot face lumea mai bună!
4 Comments
Anna
iun. 05, 2012
mimi
iun. 05, 2012
mimi
iun. 05, 2012
Manu
iun. 07, 2012