Victor (mi-am permis să vorbim la pertu pentru că am fost colegi în acelaşi trust) este acea valoare care nu poate fi percepută de toată lumea, pentru că nu e o valoare comună sau obişnuită. Este diferit, şi exact când nu te aştepţi, tinde să te surprindă cu o acţiune sau o vorbă. Când am ales să plec din trustul Intact, după doar două zile am aflat că şi el a făcut acest pas. L-am simţit într-un fel camaradul meu de acţiune, deşi drumurile noastre s-au îndreptat înspre direcţii diferite. Cu alte cuvinte, în spatele ochelarilor şi a zâmbetului uneori ironic, am descoperit un om extraordinar, deştept şi familist convins.

       Alina Ilioi:   1.  În primul rând dă-mi voie să te felicit pentru noul loc de muncă de la România Tv, numai că astăzi nu am să-ţi pun întrebări legate de acest subiect, ci mai degrabă aş fi curioasă să descopăr lucruri noi despre tine. Aşadar, spune-mi te rog care sunt principiile pe care le ai în viaţă?

Victor Ciutacu: Mulţumesc, eşti drăguţă. Şi printre puţinii care au făcut-o. Nu cred că-s eu modelul virtuosului în viaţă, dar, în esenţă, deşi-s departe de parte creştinească, mă ghidez după alea biblice. Nu trădez, nu fur şi nu mint. Sunt prost de loial, de cinstit şi de sincer. În plus, îmi respect întotdeauna cuvântul dat şi-s punctual. Nimic spectaculos. Sunt ca un om.

2.     Consideri că dacă nu faci compromisuri, poţi să evoluezi din punct de vedere profesional în România?

V. C. : Nu se poate fără compromisuri, în nici un domeniu. Depinde numai de tine cum ţi le dozezi. În definitiv, viaţa, căsătoria, toate-s nişte compromisuri perene. Da, poţi evolua. Inflexibilitatea nu-i o soluţie. Şi ţi-o spune unul căpos ca un catâr, care ani de zile s-a războit, în detrimentul lui, cu toată lumea.

3.     Victor, ai un stil mai diferit de abordare. Chiar tu ai spus că „sunt extraordinar de deştept şi îngrozitor de arogant”. Crezi că aroganţa într-o formă maximă poate dăuna?

V. C. : Veşnica mea autoironie…O să-mi iasă pe nas. Poate dăuna, dar şi ajuta.  Aroganţa nejustificată de valoare sau performanţă e, într-adevăr, iritantă şi contraproductivă. În rest, bine gestionată, îţi şi poate servi-n viaţă sau carieră.

4.     Acum câteva zile îmi spuneai că „Bucureştiul nu e capitala nefericirii, dar în presă e jale”. Vrei te rog să dezvolţi această idee?

V.C.: Păi îţi spuneam că, dacă vrei să te muţi la Bucureşti, nu e jalea de pe lume. Dimpotrivă, dacă ai ceva de arătat, de-aici răsare soarele. E metropolă, aici sunt banii, chiar ai unde. În toată presa-i jale, nu doar la noi în ţară.  E o industrie aflată într-o cruntă criză. Dar se mai poate face meserie. Dacă îţi place şi asta vrei, e păcat să-ţi omori visul.

5.     În ultimul timp ai luat câteva decizii care au necesitat o doză de curaj. Personal consideri că eşti un om curajos, pregătit să facă faţă provocărilor?

V.C.: Dacă nici plecarea de la Antena 3 la România TV, din postura de om aflat pe val, într-un mediu în principiu ostil, nu-i curajoasă, nu ştiu care mai e. De la 19 ani tot fac faţă provocărilor. M-am cam săturat să tot probez şi s-o iau de la capăt, dar se pare că astea-s blestemele vieţii mele. Poate plătesc nişte păcate din cea anterioară. Pe scurt, da, chiar nu mă sperie provocările. Şi nici de curaj nu duc lipsă. Vorbeşti, totuşi, cu un om care, când Băsescu era adulat de aproape o ţară întreagă, se pişa contra vântului şi striga ca apucatul că împăratul e gol. Cu toate consecinţele care au decurs de acolo…

6.     În ce măsură, în jurnalism,  contează talentul, comparativ cu munca pe care o ai de depus?

V.C.: Într-o măsură decentă. Munca-i mai grea-n balanţă. Şi, pe undeva, poate e mai bine aşa. Nu poţi face performanţă numai cu primadone. Trebuie să şi care pianul cineva.

7.     Ai putea să  „dezvălui” vreodată şi o altă latură de-a lui Ciutacu? Cum ar fi… partea sensibilă în care ţi se umplu ochii de lacrimi.

V.C.: S-a mai întâmplat s-o fac, dar nu am chef să mă devoalez în faţa publicului. Viaţa mea privată e doar a mea şi a familiei mele, adică foarte privată. Cei care mă cunosc cu adevărat au facut-o fără să urlu eu în oglindă-n piaţa publică.

8.     Crezi că lumea te-a perceput aşa cum eşti, adevăratul Victor Ciutacu?

V.C.: Cu siguranţă, nu. Dar nici nu-mi trebuie. Mă ştiu prietenii şi neamurile. E arhisuficient. Nu dau probe. Ăsta sunt, altul mama nu mai face.

9.     Ai o relaţie cu divinitatea?

V.C.: Da, extrem de rar (în momentele de criză) şi de privat (întotdeauna). Cred, la modul general, în existenţa unei forţe supranaturale, dar n-o pot alipi nici uneia dintre clasicele religiei. Altfel, cunun, botez, beau cu popii, fac faţă decent îndatoririlor sociale.

10.  Iar ca ultima întrebare să fie şi mai ciudată,  ai un „gând ascuns” pe care ai alege să-l dezvălui acum?

V.C.: Dacă ţi l-aş dezvălui, n-ar mai fi ascuns. Însă nu neg că mi-ar plăcea al dracului de tare ca toţi aceia care m-au blamat când am plecat din Intact să realizeze că au greşit. Fie şi-n sinea lor, nu-i neapărat să-şi pună cenuşă-n cap.