Diana Gadola: Am 33 de ani și până la ora actuală am făcut suficient de multe alegeri proaste încât să ajung pe la diverși medici. Din păcate, nu mi am și soluționat problemele și am început să studiez singură pentru a mă ajuta cât pot eu în ceea ce privește mâncarea. În primul rând am început cu cărți. Între timp l-am cunoscut și pe Sorin, care era mai pasionat și mai axat pe sănătate ca mine, el fiind mult mai bolnav ca mine. Eu știam lucrurile de bază și împreună cu Sorin am ajuns să aprofundăm tot mai mult subiectul sănătății și ceea ce putem face noi, chiar de acasă, pentru noi sau bolnavii cronici, prin prisma unei clinici de medicină integrativă la care Sorin a pus bazele acolo. Ne informăm și ocupăm atât de boli foarte grave, cât și de afecțiuni cronice și așa mai departe… desigur și din dorința de a fi lângă pacienții noștri, dar și lângă apropiați, lângă familie, de a-i putea ajuta cu sfaturi, informații noi la care poate nu au acces sau nu au timp. Fiecare a început documentarea pe cont propriu. Eu sunt mai axată pe stil de viață și alimentație, pentru că eu gătesc și Sorin este pe partea de știință. Când te căsătorești, vine și avocatul la pachet lângă tine și împreună să zic așa, că facem echipă bună. El vine cu partea de știință. Partea mai complexă, bineînțeles că îmi spune și mie, mă pune la curent și eu încerc să fac partea practică. Împărtășim ceea ce facem, împărtășim și pe social media, pe toate canalele, pentru că, din păcate, nu există educație. Părinții nu pot acoperi toate aspectele în cei 7 ani de acasă. Școala, din păcate, încă nu ne oferă acces la educație în ceea ce privește sănătatea și tot mai mulți tineri ajung în cabinetele medicilor și ajung să aibă diverse nevoi.

Sorin Gadola: Inclusiv eu am fost un astfel de tânăr pe la vârsta de 21-22 de ani. Acum am 36. De ceva timp în urmă am început să mă simt rău și de la an la an din ce în ce mai rău. Normal că am făcut ca tot omul, m-am dus la doctori și chiar la foarte mulți nu mi-am găsit rezolvare. Am primit tot felul de diagnostice, se mai mirau doctorii. Unii nu găseau nimic, alții se mirau de ce diagnostice găseau pentru că eram prea tânăr să citesc și ulterior a trebuit să caut în străinătate să văd dacă există niște șanse de îmbunătățire. Nu am găsit nici acolo și s-a terminat totul după vreo 8-9, poate 10 ani de căutări. Parafrazez un doctor bine cotat din străinătate: ”nu avem ce să-ți facem. Ai boală autoimună, te-am suspectat de boli grave. Dar uite, lucrurile sunt clare acum: ai boală autoimună și n-avem ce să-ți facem. Îți dăm tratamente pe care va trebui să le iei toată viața.” Cam așa s-a terminat călătoria. Exact de acolo, practic, a început o altă călătorie. Am început să dau mult mai multă importanță gândurilor, vorbelor, dietei, somnului, sportului, apei și așa mai departe. Și uite astăzi, iată-ne mulțumim lui Dumnezeu, sănătoși!

Alina Ilioi: Tocmai din acest motiv aș vrea să vă rog să ne oferiți și nouă câteva sfaturi sau sugestii în ceea ce privește stilul de viață. Pentru că ziceam că este foarte important ce stil de viață ducem, pentru că un tratament îl putem lua o lună, două, trei și mai apoi să revenim la vechile obiceiuri și să ne așteptăm ca efectele să rămână. Să fim bine. Ne-a ajutat tratamentul. Gata, nu mai avem probleme, pentru că poate chiar și pe partea naturistă, dacă mergem, consumăm ceva, mâncăm sănătos o lună, două. Mai apoi revenim la vechiul stil de viață și ne așteptăm să fim bine. În momentul în care am conștientizat că ceva nu este bun pentru noi, atunci să rămân așa toată viața sau cum este?

Diana Gadola: Și eu eram fix pe principiul pe care îl spuneam mai devreme am o problemă mă tratez, o rezolv, am grijă o anumită perioadă, după care… îmi place ciocolata. Mănânc ciocolată ca să mă simt bine. Îmi place friptura, mănânc friptură toată ziua, că sunt bine. Toate astea au mers până la un punct. Acum vreo 3 ani eram obosită non stop, mă trezeam obosită pe la prânz, nu mai puteam sta pe verticală, nu știam ce problemă am, am făcut diverse analize. Noi le facem la noi la clinică, ne este mai la îndemână. Am aflat disfuncțiile pe care le aveam și am zis ”Băi, gata, hai, acum mă țin de treabă ca lumea, pentru că nu pot să mă mai simt așa!” Nu mai dădeam randament, memoria nu mai mergea, nu puteam munci. Nu poți să stai într-o clinică cu oameni bolnavi, să le vorbești despre sănătate când tu te simți horror și se vede și pe piele, cearcăne, oboseală, nu ai energie. Practic, deși munca cu oamenii este consumatoare. M-am ținut de tratament, m-am simțit bine după câteva săptămâni. După 4-5 săptămâni, m-am trezit într-o dimineață și am zis ”Uau, ce s-a întâmplat?”. Mi-am amintit că eu eram de-a dreptul hiperactivă. Înainte cu câțiva ani aveam atât de multă energie încât nici seara la 10, în loc să mă pun în pat, aș fi făcut curățenie în toată casa.

Uitasem lucrul ăsta pentru că te obișnuiești cu boala, cu oboseala. Te obișnuiești cu balonarea, cu toate te obișnuiești, ajungi să crezi că asta-i normalitatea ta. Eram în punctul în care am crezut că așa sunt eu, aia e viața mea, să fie un chin. Nu știu ce-o să mă fac. Nu am făcut niște zeci de ani nimic. Sau poate este problema că după 30 de ani cică se strică caroseria. Jumate mit, jumate adevăr, dar nu mai ești ca înainte de 30, dar nu e așa rău. În dimineața în care m-am trezit bine, am zis: desigur, mi se termină bateriile pe la 11:10, ca de obicei. S-a încheiat ziua în forță maximă. Mă gândeam cum o să dorm, că mă simt extraordinar de bine. Mă simt ușoară, pielea mea arăta bine. Stomacul. Abdomenul era plat, nu mai eram balonată, eram extraordinar de odihnită. Și atunci mi-am dat seama. Am zi: ”Bă, eu nu vreau să mă mai întorc, să mă frustrez că nu pot să lucrez. Mie-mi place să lucrez, îmi place clinica, îmi plac oamenii, îmi place să citesc despre sănătate.” Nu puteam să dau randament, acum memoria mergea extraordinar. Eu aveam memorie vizuală dintotdeauna. Mi-am recăpătat complet parcă viața de dinainte. Puteam să lucrez foarte mult, să fiu atentă să mă implic în mai multe direcții. Și am zis uite, eu nu mai vreau să plătesc prețul acela foarte mare al oboselii și să mă frustrez că nu sunt funcțională la 30 de ani, că la 40 ce fac, la 50, la 60.

Cum o să o duc dacă acum sunt așa? Și am început cumva să înțeleg că până la urmă mă pot lipsi de zahăr, că există înlocuitori, există mierea care este și sănătoasă, îți satisface și aportul de dulce. Mai apoi există ștevia cu care poți și găti dulciuri în casă. Nu sunt cea mai talentată la dulciuri făcute acasă, de exemplu, dar o mai avem pe mama care ne ajută. Mie îmi place mai mult să gătesc feluri principale ciorbe, fripturi, așa mai departe. Pe măsură ce Sorin mai citea, am implementat pe rând și asta e un secret. Câte un lucru, pentru că dacă încerci toate să le faci perfect deodată, după o săptămână nu mai poți. După o lună te saturi. Cumva trebuie să te și bucuri de viață, că m-am gândit și eu. Nu mai mănânc ciocolată niciodată. Și există varianta: hai să mănânc ciocolată, dar hai să fac eu ciocolată de casă. Am găsit ingrediente naturale, am făcut-o în două minute, am pus-o la frigider și nici nu se compară ca gust, nici cum te simți, nicicum nu te afectează zahărul pe care nu îl folosești. Cam asta am implementat în ani de zile.

Alina Ilioi: Am văzut că vorbiți des și despre deparazitare, spre exemplu, și cât de importantă este aceasta. Știu că se și vorbește rar. Voi vorbiți des, dar în general în mass media, în presă nu se vorbește chiar atât de des. Se vorbește, poate deparazitarea în dreptul copiilor acolo. Dar în ceea ce privește un adult, nu prea se vorbește despre faptul că un adult ar avea sau nu ar avea nevoie de deparazitare. Care este părerea voastră? Am văzut chiar un filmuleț Sorin, pe care l-ai făcut.

Sorin Gadola: Din păcate, se vorbește în mod regulat și se și tratează ca atare. Deparazitarea animalelor, care sunt niște ființe vii și sunt expuse. Vorbim de câinii de casă și pisici și altele ca și noi, oamenii. Deci, categoric și verificabil, oamenii au la fel de mulți paraziți. Bătrânii noștri foloseau diverse remedii, inclusiv semințe de bostan sau altele, și făceau deparazitări în mod constant. Ele numeau ceva cu viermi și așa și cu tot felul de. Dar asta e ideea, trebuie. Dacă vorbim de și tratăm foarte serios subiectul la animale, de ce nu și la noi? E ceva mai mult decât firesc și necesar. Cel puțin o dată sau de două ori pe an să ne deparazităm din punctul meu de vedere. Și ce încurajăm remediile naturale pentru asta?

Diana Gadola: În cazul nostru a fost mai ușor să ne dăm seama de acest aspect. Avem două pisici, de fapt Sorin are ăla moștenit, să zic așa, când ne-am căsătorit. Nu fac prostii, dar le-am prins pe masă, de exemplu, nu poți controla încontinuu tot ce face animalul tău de companie, nici nu poți dezinfecta non-stop toată casa cu chimicale, că nici nu e sănătos. Întâmplător, tot în perioada în care mă simțeam rău, mergând la medic, am aflat că am foarte mulți paraziți intestinali. Sigur, intestinul nostru este plin de tot felul de agenți patogeni, microbi și așa mai departe. Dar există unii care ne susțin sistemul imunitar. În momentul în care se înmulțesc prea mult, deja începem să avem probleme din cauza lor. Una din cele mai comune probleme este faptul că ne simțim obosiți încontinuu. Oboseala cronică a fost și unul din motivele pentru care eu m-am dus și am aflat că aveam o herghelie de minunății, o parte de la animalele mele. Fiind o iubitoare de animale, peste tot unde văd câini, pisici nu contează, pun mâna pe ele. Câteodată ai unde să te speli pe mână imediat după, câteodată nu. Și fără să vrem, ajungem cu acești paraziți. Copiii mici cu atât mai mult pun mâna pe jos, învață să umble, pun mâna peste tot, o bagă în guriță. Este logic, Nu cred că fac. Nu există diferență între copil sau adult. Parazitul se dezvoltă la fel într-un corp intoxicat. Până la urmă, un corp care nu mai funcționează cum trebuie, alimentat cu tot felul de zahăr, de chimicale, de produse ambalate din magazin. Și foarte simplu să ne trezim că ei foarte ușor se infectează.

Sorin Gadola: Printre alte simptome se află balonarea, se află lipsa poftei de mâncare, constipația și avem, cred că sute, dacă nu mai mult, de părinți, care mi-au spus foarte clar că după anumite remedii recomandate, au văzut la toaletă sau așa, în scutece, viermișori.

Diana Gadola: Noi susținem deparazitarea blândă prin substanțe din plante, deci nu cea chimică. Există două variante. Despre cea blândă vorbim noi, atât în cazul copiilor, cât și în cazul adulților. Prin fitoterapie, în principiu, tot felul de tincturi concentrate care își fac treaba foarte bine, cum zicea Sorin. Chiar mămicile ne scriau că erau surprinse să vadă că, într-adevăr, copiii lor aveau paraziți, deși la analize nu ieșeau. La analize ies dacă sunt în forma adultă, dacă sunt în formă mică de ou, de larvă, nu neapărat.

Urmărește emisiunea integrală aici: AICI