Diverse

Din promisiunile oamenilor, am ajuns preşedinte

Vizite: 7573

„Lasă că într-o zi ne auzim şi te ajut”. Sună cunoscută fraza, aşa-i? Ce trist este atunci când oamenii îşi dau drumul la gură, scot pe gură nişte cuvinte pe care nu le mai pot lua înapoi! Şi, mult mai trist este atunci când alţii le cred şi îşi pun nădejdea în ele!

Vreau să încep acest articol prin a mărturisi că de multe ori şi eu am făcut promisiuni pe care mai apoi le-am uitat. Şi îmi e ruşine, pentru că aşa ceva nu trebuie uitat. Aşa ceva trebuie scris pe inimă şi păstrat cu sfinţenie. Şi da, de multe ori facem promisiuni, promisiuni pe care le facem atât de uşor şi le uităm atât de repede! Promisiuni care ar trebui să semnifice ceva, să fie pentru noi vorba pe care nu o putem rosti, dacă ştim că nu o vom putea îndeplini. Spre exemplu, eu, din promisiunile oamenilor am ajuns în diferite locuri şi în diferite situaţii. Mi s-a promis un loc de muncă mult mai bun, loc pe care nici în ziua de astăzi nu l-am primit. Mi s-au promis lucruri, sentimente, interviuri, articole, colaborări. Şi mereu mi-a crescut inima şi abia am aşteptat. Am aşteptat nerăbdătoate aşa ca şi un copil. Am aşteptat până când răbdarea mea s-a sfârşit, soarele a apus şi am plecat capul. Am realizat că am fost minţită. Că acele promisiuni, pentru acea categorie de oameni, nu au însemnat nimic. Şi atunci mi s-au deschis şi ochii. Am învăţat că în majoritatea cazurilor, 50% din ce spune un om e adevărat, în mod special dacă spune ceva în favoarea ta. Am împrumutat bani care nu mi s-au mai dat înapoi nici în ziua de astăzi, cu promisiuni că îi voi primi în maxim o săptămână, deşi a trecut luni întregi de atunci. Am dăruit câte o bucăţică din mine oamenilor care mi-au promis acelaşi lucru înapoi. Se pare că am rămas cu un loc gol. Şi uite aşa, am crescut făcându-mi-se promisiuni. Am crescut cu promisiunea că nu mă va durea când voi merge la stomatolog. De fiecare dată m-a durut. Mi s-a promis loialitate eternă. Într-un final, am ajuns să văd spatele acelei persoane cum se pierdea undeva în depărtare. I-am dat jucăria mea copilului din bloc cu mine, cu promisiunea că mi-o aduce înapoi. A fost ultima oară când am văzut-o. Bunicul meu a promis că nu mă va părăsi niciodată, dar uite-l acolo, într-un sicriu. Şi creştem, creştem cu speranţa că într-o zi toate promisiunile făcute nouă se vor îndeplini. Că prietenul care spune că toată viaţa va fi cu noi, chiar va fi, că atunci când ni se promite ajutor, ni se va da şi că atunci când un om promite că ne va înapoia ceva, chiar se va întâmpla.

Zilele trec, anii trec şi ei…la fel şi oamenii. Şi aşa cum trec şi oamenii, trec şi promisiunile. Promisiuni care trebuiau de ani sau luni întregi să fie îndeplinite. Promisiuni mari, făcute de către oameni care consideram noi, că sunt la fel de mari. Dar odată ce nu au făcut ce au spus, în ochii mei au devenit mici. Atât de mici încât abia îi mai văd. Şi de fiecare dată când aud o promisiune, îmi amintesc că din promisiunile oamenilor, am ajuns preşedinte. Preşedintele credibilităţii.

 

 

Fotografii preluate de pe: www.deviantart.com

Citeste si:

ascuns in suflet / Diverse

Te iubesc

Te iubesc Te iubesc nu pentru că și tu mă iubești, ci pentru că așa simte inima mea.  Te iubesc nu pentru ceea ce...

Diverse

Viața la 2 ani

M-am trezit dimineață. Am deschis ochii și... am dat nas în nas cu băiețelul meu. ”Gata nani” îmi spune zâmbind senin....

13 Comments

  • avatar image

    Marius

    nov. 13, 2011

    Reply

    Foarte adevarat.eu am invatat sa vorbesc despre intentiile mele unor oameni si sa mentionez,nu stiu sigur,poate ca voi face,sa mai vedem daca pot face asta si rezultatul este ca pentru oamnei este ca si cum ai face o promisiune,asta vor sa auda ei desi nu am spus-o ca sigur voi face un lucru,ca mai apoi sa-mi reproseze ca le-am promis si nu am facut.Vointa si infaptuirea sant de la Domnul.

  • avatar image

    lusy

    nov. 14, 2011

    Reply

    un articol superb..felicitari pentru el...asa e...traim cu speranta ca multe promisiuni ni se vor implini...si la urma putine dintre ele raman in picioare...de ce?pt ca omul e tot om si de multe ori nu are cum sa implineasca ceea ce spune...ce bine e ca Il avem pe Dumnezeu care tot ce promite cu privire la noi face si ne ramane credincios..

    • avatar image

      Alina Ilioi

      nov. 16, 2011

      Reply

      Îţi mulţumesc. Aşa este, e bine că îl avem pe Dumnezeu

  • avatar image

    Romeo

    nov. 14, 2011

    Reply

    Exista si altfel de oameni, Alina. Iti promit :) O zi frumoasa.

    • avatar image

      Alina Ilioi

      nov. 14, 2011

      Reply

      Da Romeo, ştiu. Numai că sunt rari. Prea rari:p

      • avatar image

        Nelutu

        nov. 14, 2011

        Reply

        Promit ca sunt prea rari ;)) Ps: Felicitari domnisoara Presedinte!

        • avatar image

          Alina Ilioi

          nov. 16, 2011

          Reply

          Mulţumesc domnule "Neluţule"

  • avatar image

    Cata

    nov. 14, 2011

    Reply

    Singurul care Isi tine cu credinciosie toate promisiunile: Dumnezeu.

    • avatar image

      Alina Ilioi

      nov. 16, 2011

      Reply

      Aşa e.

  • avatar image

    Lilli Wagner

    nov. 14, 2011

    Reply

    Foarte frumos articolul... Încerc sa-mi reamintesc daca ți-am promis ceva si nu am făcut.... As mai avea ceva timp, câtă vreme mai trăiesc!!!!!

    • avatar image

      Alina Ilioi

      nov. 16, 2011

      Reply

      Mulţumesc surioară dragă. Lasă că dacă mi-ai promis, îţi readuc eu aminte:))

  • avatar image

    Claudiu

    nov. 16, 2011

    Reply

    Stiu senzatia.Mi-as fi doris sa nu inteleg acest articol,dar descrie bine o mare parte din viata mea.Se va schimba asta vreodata?Sau trebuie studiez ceva pentru a stii cand cineva "vorbeste fara cap"?

    • avatar image

      Alina Ilioi

      nov. 16, 2011

      Reply

      Nu ştiu dacă se va schimba Claudiu vreodată asta. Trebuie doar să fim conştienţi că nu tot ce se spune, se şi face:)

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.