Sun la uşă. De după ea aud gemete şi pe cineva cum păşeşte greu spre ea. Se aude cum cineva învârte cheia şi în uşă apăru o faţă blândă cu părul alb. E ea. Când mă vede, zâmbeşte cu gura până la urechi şi spune blând:
-Oh, eşti tu! Intră, intră.
Mă repede să intru în casă şi ma pupă pe obraz. O iau şi o îmbrăţişez. Părul alb ca zăpada îi este moale şi mătăsos. E micuţă tare aşa că mă aplec când o îmbrăţişez. Cu picioarele târâindu-le, se îndreaptă spre sufragerie. Aprinde lumina şi se aşează pe scaun.
-Ia loc draga mea. Fă-te confortabilă.
Mă îndrept spre cel mai apropiat fotoliu şi mă aşez. Pe furiş şi fugitiv privesc prin cameră. Totul e neschimbat. Poza lui încă mai atârnă pe perete şi candele încă stau acolo. E frig.
-Cum sunteţi astăzi, doamna X? Vă este mai bine?
– Picioarele mă omor de durere. Nimic nou în viaţa mea. Tot aşa cum ştii. Mi-a fost dor de tine. M-am gândit la tine.
S-a uitat spre mine cu duioşie. Ochii ei negri sunt obosiţi. Stă pe scaun dreaptă în ciuda anilor înaintaţi. Are aruncat pe ea un capot şi un nasture îi stă descheiat. Privesc în jos şi îi observ picioarele. Încă sunt frumoase pentru vârsta de 84 de ani pe care o are. Zâmbesc. Îmi era dor de ea. Îmi era dor de mirosul de nuci ce domnea în apartament şi de vocea ei caldă. Îmi zâmbeşte iar. Are zâmbetul unei bătrânice dulci. Dar în acel zâmbet presimt tristeţe.
– V-au m-ai vizitat copiii, nepotiii?
Lasă privirea în jos. Oftează. Îşi ţine mâinile una în alta şi simt tensiune în cameră.
-Au mai venit din când în când. Dar…niciodată nu m-au întrebat dacă mă pot ajuta cu ceva sau dacă am nevoie de ceva. Deh, fiecare are viaţa lui.
Văd cum inima o doare. Sângerează. E atât de singură! Proprii ei copii vin atât de rar ca să vadă ce mai face! Şi atunci când vin, vin ca să împrumute bani. Oftez şi eu. Simt o durere în piept care nu-mi dă pace. Parcă ceva se strânge în interiorul meu şi stă gata să se rupă.
-Sunteţi tristă, aşa-i? Vă este dor de el…
Începe să plângă. Lacrimile îi curg printre ridurile adânci de pe faţă şi merg pe gât în jos. Mie mi se aşează un nod în gât. Aş vrea să mă ridic şi mă duc să o iau în braţe dar picioarele mi-s ca de plumb.
– Alina, durere mai mare nu am. Mă rog zilnic la Dumnezeu să mă ia şi pe mine o dată. Zilnic mă întreb de ce m-a lăsat aici singură? Cum s-a îndurat să închidă ochii şi să plece? M-a iubit atât de mult. Era un om minunat! De ce?? De ce sunt atât de singură?? Dimineaţa mă trezesc şi nu-mi doresc să mai deschid ochii. Mă omoară singurătatea.
Plânge în hohote. Pe obrazul meu se prelinge ceva cald. Mă arde. Mă arde până în suflet. Mă duc la ea şi îi mângâi părul catifelat. Aş da orice să îi iau durerea. Aş… o strâng de mână.
-Fi-ţi tare. Dumnezeu ştie de ce.
– Mă tot întreb la cine am făcut rău ca să merit aşa ceva. Stau închisă între aceşti patru pereţi, când ies afară toată lumea se uită după mine pentru că sunt cu căruţu. Picioarele nu ştiu cât mă mai duc. Am fost paralizată. Mi-am revenit. Dar acum nu ştiu ce va fi. Mă rog pentru o moarte aşa cum a avut el. Bruscă. Să nu cad la pat. Să nu fiu povara nimănui…
Cuvintele i se îneacă în propriul aer. Dă din cap şi priveşte cu nostalgie spre tabloul care îl înfăţişează pe răposatul ei soţ.
-Nu m-am gândit că voi avea aşa o bătrâneţe…
Mor. Îmi vine să mă duc acasă şi să despachetez. Să nu mai plec nicăieri. Dar…viaţa trebuie să meargă înainte. Încet, încep să îi spun.
-Eu…nu am să mai pot veni pe la dumneavoastră. Plec. Mă mut şi nu mai vin decât peste jumătate de an acasă.
Încremeneşte. Se uită spre mine disperată. Vrea să spună ceva dar nu are putere. Apoi, uşor, în şoaptă îmi zice:
-Înţeleg. Trebuie să te duci în drumul tău. Trebuie să îţi trăieşti viaţa doar eşti tânără! Să…să faci multe că ai potenţial. Şi nu te lăsa păcălită de băieţi că sigur ai să-i farmeci pe mulţi. Şi… să mă mai suni din când în când. Chiar dacă poate gândeşti ce mai vrea şi bătrâna asta, să mă mai suni. Doar…să-ţi aud vocea. Să ştiu că eşti bine.
M-am ridicat de pe fotoliu, ochii îmi erau scăldaţi în lacrimi. Am luat-o de mână şi am ajutat-o să se ridice. Am dus-o spre uşă, am pupat-o pe obrazul ridat şi i-am şoptit la ureche:
-Sunteţi mai mult decât o simplă bătrână pentru mine. Sunteţi o parte din mine. Am să vă sun. Promit.
Am ieşit pe uşă şi îmi doream să renunţ la tot. La planuri, la vise şi să stau doar cu ea. Cu scumpa mea doamnă x pe care am cunoscut-o acum un an, toamna, într-o zi de septembrie. Dar nu se poate. Viaţa merge înainte. Am închis uşa şi odată cu ea şi cutia cu amintiri.
imagine preluată de pe: www.deviantart.com
16 Comments
Doamna X-ultima vizită - Ziarul toateBlogurile.ro
sept. 14, 2010
petruburac
sept. 15, 2010
:)
sept. 15, 2010
capshunik
sept. 15, 2010
dan_cj
sept. 15, 2010
capshunik
sept. 15, 2010
melicovici
sept. 15, 2010
capshunik
sept. 15, 2010
Mihai Likar
sept. 15, 2010
capshunik
sept. 15, 2010
Andreea
sept. 15, 2010
capshunik
sept. 16, 2010
jocuri noi
sept. 16, 2010
Kiwi
sept. 16, 2010
capshunik
sept. 16, 2010
Horatiu
sept. 16, 2010