Diana Vicol este o cititoare fidelă a blogului meu. Deoarece în ziua de 8 martie a fost prima prezentă şi activă pe pagina blogului, am decis că voi scrie despre un subiect pe care-l va alege ea. Diana mi-a spus că: „Oamenii au fost înzestraţi cu capacitatea de a alege, dar de unde apare dorinţa? Vorbesc mereu dorinţele noastre cu glasul sufletului nostru? Pot fi simţirile la fel de amăgitoare ca şi gândurile?”.

Desigur, acestea sunt întrebări pe care mulţi dintre noi ni le-am pus. De multe ori am făcut alegeri impulsive, alegeri pe care le-am considerat nişte lucruri făcute din instinct. După ce am făcut acea alegere, ne-am întrebat: „De ce Doamne Dumnezeule, am ales aşa ceva?! Ce a fost în capul meu?”. Cu adevărat, oamenii au fost înzestraţi cu acea capacitate de a alege, sau eu îi mai spun, liberul arbitru. Este extraordinar şi un mare privilegiu că avem dreptul să alegem între alb şi negru, noapte şi zi, rău sau bine. Dar, pe lângă acest privilegiu, este şi o mare responsabilitate. Cum am putea să ştim că alegerea făcută este cea corectă? De unde apare dorinţa de a alege lucrurile pe care le aleg? Consider că acea dorinţă este strâns legată de inima noastră. Unele dorinţe ne sunt insuflate în inimă de către Dumnezeu şi anume: dorinţa de a-L cunoaşte, dorinţa de a fi mai buni, de a lupta cu păcatul, de a ne apropia mai mult de Dumnezeu. Acestea sunt dorinţe insuflate în inimă de către Dumnezeu. Dorinţe primordiale. Dar, mai sunt şi acele dorinţe pe care le avem de mici copii şi anume de a fi doctor, avocat sau detectiv când vom creşte mari. De unde apar aceste dorinţe? Eu consider că în mare parte, pornesc  tot de la Dumnezeu, deoarece El ne-a dat talantul necesar pentru a practica meseria pe care ne dorim cu ardoare să o urmăm. Prin urmare, dorinţele sunt strâns legate de Dumnezeu, de inima noastră şi de mediul în care trăim.

Dacă vorbesc dorinţele noastre cu glasul sufletului nostru? CRED că dorinţele noastre SUNT glasul sufletului nostru. Ele izvorăsc din inimă, puţin câte puţin, până când nu avem liniştea necesară dacă nu sunt îndeplinite. Dacă ai dorinţe bune, dorinţe care să nu rănească pe nimeni, înseamnă că ai un suflet curat. Dacă dorinţele tale sunt pervertite şi duc la rău, ai grijă, oare ce se află în sufletul tău?

Dacă simţirile pot fi la fel de amăgitoare ca şi gândurile, asta depinde din ce perspectivă priveşti. Gândurile nu sunt în permanenţă amăgitoare, la fel cum nu sunt şi simţirile. De noi depinde alegerile pe care le facem, dorinţele pe care le avem şi gândurile pe care le permitem să fie în mintea noastră.

Tu ce fel de dorinţe ai?

Imagine preluată de pe:  http://ailed6daena.wordpress.com/