Nu mă întreba când m-am schimbat, că nici eu nu-mi dau seama. Ştiu doar că transformarea a avut loc puţin câte puţin. Cu fiecare lacrimă cursă, cu fiecare obstacol în plus, cu fiecare speranţă, cu fiecare spulberare. Şi inimii, dacă îi oferi prea multe şocuri, cedează.

Pe-un om dacă-l duci în junglă şi îi laşi la dispoziţie numai câteva unelte de supravieţuire, ajunge să se adapteze mediului înconjurător şi să protejeze uneltele cu o grijă aproape obsesivă. Aşa şi eu, m-am trezit în mijlocul furtunii, numai cu un tricou rupt pe mine şi-o pereche de pantaloni ponosiţi. Ce-aş fi putut să fac? Ce-ar fi făcut orice om sănătos la cap. Mi-am păstrat puterile, am început să le dozez, să ştiu că-mi ajung pentru o perioadă mai lungă. Însă s-au terminat destul de repede.

Tricoul a devenit o cârpă de care au început să tragă toţi, rupând o dată cu materialul şi bucăţi din pielea mea. Cu ce să lupt? Cu mâinile goale? Le-am dat şi tricou, şi ponosiţii ăia de pantaloni şi m-am ghemuit într-un colţ, în speranţa că avalanşa o să treacă pe lângă mine. Însă nu, a insistat să pornească chiar din mijlocul meu. Din mijlocul inimii mele.

Nu zic, m-a întărit. M-a transformat în acel om care ţine capul sus chiar şi când e scuipat şi împins. M-a transformat în omul care e în stare să-şi privească asupritorul în ochi şi să-i zâmbească. M-a transformat în cel care poate sta în picioare atunci când toţi stau jos, chiar dacă i se lovesc genunchii unul de altul. Am învăţat să lupt pentru viaţă, nu luând altă viaţă. Nu ucigând vise. Nu batjocorind inimi.

Acum îmi caut drumul spre casă, prin vântul ăsta năprasnic. Dar parcă începe să stea furtuna. Nu contează că ajung dezgolită, dar ştiu că esenţial este să ajung pe pragul casei. Pe prima treaptă să calc, şi e suficient. O să mă culeagă Dumnezeu de pe trepte, şi-o să mă panseze cum ştie El mai bine. În faţa Lui nu o să-mi fie ruşine de goliciunea mea. Şi nici de rănile mele. Şi nici măcar de bucăţile de inimă sfâşiată care curg după mine.

O să-I zâmbesc amar-dulce şi-o să-I spun că am făcut tot posibilul. Că era cât pe ce să nu ajung…

Imagine preluată de pe: www.deviantart.com