Sună telefonul. Ţrrrr. Ţrrrr. Tresar. Cine poate fi la ora asta? Mă uit pe ceas. E ora două noaptea. Îmi strâng ochii şi clipesc des ca să mă pot trezi. Întind mâna spre telefon şi mă uit pe ecran. ”X”. Numele îmi sare în ochi ca sute de steluţe verzi apărute după o lovitură straşnică. Cu mâna tremurândă, încerc să răspun şi totuşi în faţa ochilor îmi apare ultima conversaţie cu acea persoană. Mă înfior. Cu vocea slabă şi gâtul uscat de sete, răspund.
-Da?
La capătul celălalt al firului se aude o voce disperată, slabă şi înfundată:
-Alina, tot eu sunt. Nu mai pot. Mă sinucid…
Sângele mi-a îngheţat în vine. Pe moment am ştiut că mă aşteaptă o altă noapte albă. O altă noapte în care să plâng cu cel ce plânge, o noapte în care o viaţă stă agăţată de un fir de aţă. Mi-am amintit cum persoana respectivă se luptă cu drogurile. Cum de atâtea ori şi-a spus că mâine va fi diferit, şi de dimineaţă o lua de la capăt. Cum părinţii acelei persoane plângeau prin colţuri şi cu perna îndesată peste gură… Cum X era din nou violent, cum drogurile îi invadau din nou venele şi apoi ajungeau să-i acapareze mintea.
-Ştii…asta nu e o rezolvare. Haide să vorbim despre ce simţi..( Şi-a amintit vocea mea să spună după câteva minute de tăcere)
-Simt…simt că Dumnezeu m-a părăsit. Simt că tot ce aş vrea e să dispar. Sunt obosit. Nu mai am putere nici să respir. M-am săturat să-mi văd părinţii distruşi, m-am săturat să mă văd distrugându-mă singur şi m-am săturat să nu mai am control asupra mea. Unde e Dumnezeu?? UNDE?!
Hohote de plâns au început să se audă în receptorul lipit de urechea mea. Lacrimi mari şi fierbinţi curgeau şi pe obrajii mei. Am înălţat spre cer o privire rugătoare. În privirea mea mută se putea citi implorarea Divină. În liniştea nopţii se puteau auzi inimile oamenilor cum bat…pac-pac-pac. Pentru un moment, respiraţia celui din spatele telefonului s-a oprit. Mâna mi s-a încleştat pe telefon şi am scos un strigăt care semăna cu al unei păsări care cade de pe marginea prăpastiei. Am început să aud din nou respiraţia întreruptă de câte un suspin. Am răsuflat uşurată.
-Ştii…mâine, când te vei trezi, vei vedea lucrurile altfel.
-Da, chiar. De mâine voi fi altcineva. Mă voi schimba. Mă voi despărţi de viciu.
Amândoi ştiam că e o minciună. Amândoi ştiam că doar Dumnezeu îl poate smulge din ghearele care-l ţin strâns. Şi X nu are încredere în El.
-Hai să spunem o rugăciune… (propun obosită)
-Hai.
Încet, începe să se audă ”Tatăl nostru”. Când ajungem la ”Chiar când trec prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău”, aud un zgomot înfundat. Cineva a căzut. De departe, de foarte departe, aud cum rugăciunea continuă. Doar că de data asta e diferită…fiecare cuvânt este accentuat şi însoţit de hohote de plâns.
-Ştii…din genunchi se văd lucrurile complet diferit. Te las, realizez că am multe lucruri de rezolvat. Dumnezeu mă aşteaptă. Noapte bună
Aceasta mi-a spus X înainte să închidă. Iar eu, am închis şi eu ochii şi am adormit cu telefonul strâns în mână şi o lacrimă uscată pe obraz
11 Comments
Corina
feb. 27, 2011
Alina Ilioi
feb. 27, 2011
VirtualKid
feb. 27, 2011
Leah
mart. 05, 2011
Alina Ilioi
mart. 06, 2011
Cristi
mart. 06, 2011
Alina Ilioi
mart. 06, 2011
drog
mart. 06, 2011
Alina Ilioi
mart. 06, 2011
drog
mart. 08, 2011
Alina Ilioi
mart. 08, 2011