ascuns in suflet / Diverse

Dumnezeu, subiect tabu

Open hands

 

Îmi aduc și acum aminte de vremea copilăriei, când încă ni se permitea să fim inocenți, când cea mai mare grozăvie pe care o puteam face era să spunem ”Ion+Maria=Love” și să chicotim. În acea perioadă și dulciurile erau parcă mai bune pentru că le savuram altfel, cu apreciere. Iar când mănânci ceva cu apreciere, capătă alt gust. Atunci machiajul ne era cireșele culese direct din copac și mâncate după pofta inimii, astfel încât la sfârșitul zilei fața întreagă era numai o zeamă de cireașă. Imaginația era încă sub stăpânirea zmeilor, a basmelor, a poveștilor din folclor și a purității copilăriei. Pe majoritatea dintre noi nicidecum nu ne ducea gândul să chicotim când am citit scena de după cuptor din romanul ”Ion”, pentru că în mintea noastră curată, după cuptor te puteai duce doar pentru a te încălzi.

Nu povesteam și nici nu auzeam de sex, droguri, goliciuni și perversități care mai de care, neînchipuite. Toate erau subiecte tabu pentru copiii vremurilor noastre. Asta pentru că noi eram încă generația care roșea doar la auzul cuvântului unui organ de procreere. Desigur, mai erau și excepții, însă nu erau priviți cu ochi tare buni, spre deosebire de acum, când ni-i facem lideri și îi așezăm în fruntea clasei.

Atunci era destul de normal să îl ai pe ”Dumnezeu” pe buze. Nu folosindu-l într-o înjurătură, ci în expresii precum ”bunul Dumnezeu”, ”Doamne-ajută”, ”Cum o vrea Domnul”, ”Cu Dumnezeu înainte” și multe altele. În mod special la sat, pentru că acolo parcă intră mai greu influențele societății actuale.

Oamenii credincioși, căutători de pace, doritori de bine, frecventând biserica, erau priviți cu respect și oarecare admirație. ”Mă, ăla-i un om al Domnului!” mai auzeai pe câte unul rostind cu invidie, respect și dorința de a-i călca pe urme, toate la un loc.

Uitându-mă în jur, descopăr că am ajuns să trăim vremuri opuse. Vremuri în care a vorbi despre Dumnezeu a devenit un subiect tabu, iar a vorbi despre sex și altele a ajuns pe primele pagini ale ziarelor. Vremuri în care omul care are curajul să pomenească de credință este privit ca pe un naiv, ca pe unul care are nevoie să fie salvat. Trăim perioade în care a invita pe cineva la biserică este considerat o ciudățenie, însă a invita la o băută este de lăudat. Acum copiii nu se mai rușinează la auzul cuvintelor care descriu organele de reproducere, ci le folosesc la ordinea zilei, ca pe un limbaj deja însușit și acasă, și pe stradă.

Oamenii nu mai roșesc la rău. Oamenii au ajuns să roșească atunci când li se descoperă Sfânta Scriptură în mașină sau în casă. Oamenii roșesc atunci când nu mai au curajul să apere adevărul, pentru că adevărul a devenit inconvenabil, iar minciuna este atât de dulce!

Goliciunea nu mai este o rușine. Nici nu ar avea cum, când gol este și sufletul, goală este și inima, iar goală a devenit și conștiința. Când totul este gol, nu mai ai pretenția și așteptarea ca să vezi altceva.

Mi-e dor de vremurile când cea mai mare ”năzdrăvănie” pe care o spuneam și o gândeam era ”Ion+Maria=Love” și chicoteam.

Citeste si:

Diverse

Sunt oameni care fug de ei

Sunt oameni care atât de repede fug de ei înșiși, încât în drumul lor răstoarnă și alți oameni. Îi răstoarnă ca pe n...

Diverse

Diana Gadola: ”Te obișnuiești cu boala și cu oboseala”

Diana Gadola: Am 33 de ani și până la ora actuală am făcut suficient de multe alegeri proaste încât să ajung pe la diverș...

No comments

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.