Poate prea obişnuit ca ea să se întoarcă de fiecare dată, şi acum era sigur că va face la fel. Doar a făcut-o de atâtea ori. Doar au trecut prin atâtea. Doar îl iubea. Era sigur.
Numai că el nu a văzut, că ea când şi-a făcut bagajele, şi-a împachetat şi inima. Sau ce-a mai rămas din ea.
El nu a văzut că de această dată era diferit. Era pe bune. Era real.
Ea nu mai putea rămâne. Nu aşa. Nu în această situaţie. Nu cu inima ei pe post de minge de fotbal, în care şuta el spre poartă.
Dacă voia să rămână, ar fi trebuit să o invite înăuntru. Să nu o mai ţină în sala de aşteptare, până când el se va decide pe ce uşă să o cheme. În sala de aşteptare stau doar cei care au ajuns prea devreme sau prea târziu. Nu cei care au ajuns la timp.
Ciudat, pentru un moment a crezut că şi el o iubeşte. Dar nu. Nu distrugi un om pe care-l iubeşti. Sau poate că aşa iubesc bărbaţii. Egoist. Nehotărât.
A fost un joc de cuvinte. Fraze rostite doar pe jumătate. Un schimb de vise şi de gânduri. O poveste pe care poate că nimeni nu o să o ştie, pentru că au îngropat-o înainte să ia viaţă.
Ea începe să zâmbească, împăcată că a oferit tot. Măcar păşeşte cu capul sus, dar cu inima goală. Nu-i nimic. O va reumple cu timpul.
El zâmbeşte, crezând că e un capriciu de al ei, sau o ambiţie prostească, de fetiţă, care va lua sfârşit curând, şi se va întoarce iar.
Ea se mai uită încă o dată înapoi, peste umăr, îşi ridică valiza în care se află bucăţelele de inimă, şi pleacă.
Imagine preluată de pe: www.deviantart.com
11 Comments
Deliaaa
mart. 10, 2014
Alina
mart. 11, 2014
Cezar Pesclevei
mart. 10, 2014
Alina
mart. 11, 2014
Catalina Toma
mart. 10, 2014
Alina
mart. 11, 2014
Catalina Toma
mart. 12, 2014
draqulea
mart. 12, 2014
Roxana B.
mart. 26, 2014
Roxana B.
mart. 26, 2014
Adrian
apr. 02, 2014