Cel mai greu în viaţă este să reuşeşti să găseşti un echilibru, asta pentru că mereu balanţa tinde să se încline într-o parte sau în alta. Ce e prea mult strică, ce e prea puţin, nu ajută. Ironic este că fără să realizăm ne trezim dintr-o dată în mijlocul situaţiei, cu o problemă creată că am fost prea implicaţi, sau impasibili.

     Eu consider că cel mai greu poţi să păstrezi echilibru între putere şi sensiblitate. E dificil să fii puternic, dar în acelaşi timp sensibil, asta pentru că acea doză de putere care îţi invadează viaţa, tinde să te acapareze cu tot cu inimă. Şi totuşi, dacă am pătrunde mai adânc în esenţă, am realiza că de obicei oamenii puternici cu adevărat, ajung acolo prin suferinţă, iar suferinţa are de obicei două efecte: ori te sensibilizează, ori te împietreşte. Atunci când te sensibilizează, eşti binecuvântat. Când din contră, alegi calea împietririi, e un blestem cu efecte secundare.

    De câte ori nu ne-am şters lacrimile, determinaţi ca aceasta să fie ultima oară când le lăsăm să curgă, făcând promisiunea că „nu am să mai las să mă afecteze acest lucru”? Dacă ne-am ţinut de promisiune, putem să spunem că am scăpat de naivitate, dar am căzut în plasa fără fund a riscului de a deveni insensibili. Dacă nu am reuşit să îndeplinim profeţia pe care ne-am făcut-o cu câteva zile, luni, ani în urmă, atunci cu siguranţă au mai curs lacrimi pe obrajii tăi.

    Şi totuşi, poţi să fii concomitent puternic şi sensibil, sau pentru a fi puternic trebuie să renunţi la trăsăturile care te „înmoaie”? Nu. Poţi. Poţi, dar e o artă. Necesită muncă,  grijă şi conştientizare. Trebuie să învăţăm şi să realizăm că în viaţă cel mai important este să stăm în picioare când alţii ne lovesc, dar să cădem în genunchi fără ezitare atunci când trebuie să ajutăm un suflet. Trebuie să privim fix în ochi omul care ne jigneşte, dar să plecăm privirea plină de smerenie atunci când suntem lăudaţi. Să fim fermi când vine vorba de adevăr, dar să ne tremure glasul la spunerea unei minciuni. E o artă să ai inima ca piatra împotriva păcatului, dar de carne înaintea lui Dumnezeu. Să poţi să mori faţă de tine, şi să trăieşti faţă de alţii. Să fii puternic în faţa urii, dar slab în cea a iubirii. Nu oricine care a fost bătut şi scuipat sufleteşte de cei din jurul lui poate iubi în continuare oamenii. Nu e uşor.

  Poţi alege. Fie încerci şi te străduieşti să fii unul din acei oameni frumoşi, care prin caracterul lui emană putere, iar prin inima lui, sensibilitate, fie… devii ca majoritatea. Nu uita că palma ta trebuie să fie îndeajuns de puternică pentru a munci, dar suficient de sensibilă pentru a mângâia. Priveşte drept, dar cu ochii sensibili.

Imagine preluată de pe: www.deviantart.com