Suntem nişte egoişti. Gândim totul din prisma noastră, acţionăm cum ne e nouă mai bine, fără să ne gândim la daunele sau efectele colaterale. Ca şi argument, aducem mereu acel veşnic „instinct de conservare”. Spun aceasta pentru că uneori m-am regăsit şi eu în descrierea de mai sus. Am făcut unele lucruri şi am luat unele decizii doar pentru că MIE mi-ar fi mai bine sau mi-ar conveni într-un anume fel. E dureros să recunoşti asta, dar măcar ştii că eşti conştient de ce se întâmplă.

     Mai devreme îi spuneam unui amic că pur şi simplu astăzi simt că m-am săturat. Că aş vrea să-mi fac bagajul şi să mă duc undeva în munţi, undeva unde nu e nimeni. Care e cea mai mare problemă? De ce am ajuns ca cel puţin măcar o dată în viaţă să simţim această nevoie de eliberare, de fugă, de îndepărtare? Pentru că nu ne mai ascultăm inimile unii altora. Da, nu le mai ascultăm. O inimă îţi spune care e problema, fără să mai fie nevoie să întrebi persoana respectivă. Şi… nu numai că nu le mai ascultăm, dar parcă nici nu ne mai pasă. De ce ne-ar păsa noua de ce simte celălalt? Pentru ce? Ajungem ca într-un punct în viaţă să ne întrebăm dacă e bine să fim persoane bune, persoane care să ofere sau să devenim şi noi extrem de egoişti. Deşi tindem să credem că dacă am fi egoişti, am avea numai de câştigat, uităm un lucru. Atunci când alegem să fim buni, chiar dacă suntem conştienţi că fiind aşa, oamenii ar profita de noi, alegem să fim oameni. Alegem să îl facem pe Dumnezeu să zâmbească.

   Am întâlnit câteva persoane care-mi spuneau „Alina, mi-aş dori atât de mult să pot fi şi eu rea. Să pot fi egoistă şi nesimţită. Dar nu pot”. Sinceră să fiu, şi eu mi-am dorit de câteva ori. Mi-am dorit să nu mă mai gândesc la cum se simte cel de lângă mine, să nu-mi mai pese cine are de suferit şi să-mi urmăresc interesul propriu. Ce noroc că dorinţa mea nu a fost ascultată! Prefer să plâng că cineva a profitat de bunătatea mea, decât să zâmbesc că am păcălit pe cineva. Da, oamenii sunt egoişti. Da, şi noi suntem uneori egoişti. Poate că o fi instinctul de conservare, poate că nu. Dar dacă stau şi mă gândesc la clipele în care m-a durut pentru că cineva a fost egoist, atunci nu aş vrea să provoc această durere altcuiva pentru că eu sunt egoistă. Egoismul ne transformă în nişte oameni urâţi. Ne modifică inimile şi le înnegreşte. Ne micşorează ochii şi ne măreşte gura. Vedem mai puţin şi vorbim mai mult. Ne închide palma într-un pumn strâns şi ne face să uităm că o inimă caldă e mai de preţ decât un munte de bani.

Imagine preluată de pe: www.deviantart.com