– Nu vreau să vorbesc despre asta.
– De ce?
– Pentru că dacă nu vorbesc, poate nu-mi pare real. A fost un vis. Și acum m-am trezit. Am căzut și m-am trezit. În plus, despre lucrurile intense nu vorbești. Nu poți. Nu ai cuvinte. Te temi că dacă vei deschide gura, nu vei fi în stare să spui nimic.
– Dar ce simți?
– Simt că mi-a dat cineva drumul de la cel mai înalt etaj. Dar nu mă uit la răni, pentru că știu că sunt multe și grave. De aceea țin capul sus și merg înainte.
– Și ce ai de gând să faci?
– Să trăiesc.
– Atât?
– Ți-am spus, nu sunt pregătită să vorbesc despre asta. Nu pot, nu știu ce să-ți spun. Mi-ar fi plăcut să lupte. Mi-ar fi plăcut să… dar hai, lasă-mă.
– Până când?
– Până când inima face pace cu creierul.
– Și până atunci?
– Sunt puternică. Cel puțin, așa îmi spun ceilalți.
– De ce crezi că… a fost așa?
– Nu știu. Nu mai înțeleg. Poate pentru că… Nu. Nu vreau să vorbesc. Lasă-mă să-mi așez fiecare părticică ruptă, înapoi în mine, apoi, poate…
Imagine preluată de pe: www.deviantart.com
4 Comments
Dumitrita
mart. 14, 2014
Valentin
mart. 14, 2014
iulia
mart. 21, 2014
Andreea
mart. 30, 2015