I se întâmpla rar să nu aibă inspiraţie, dar ştia că atunci când se petrecea un astfel de lucru, ceva nu era în regulă. Timp de jumătate de oră a stat în faţa laptopului şi nu a scris nimic. Nici un cuvânt. Nu a ajutat-o nici muzica, nici măcar privitul pe fereastră… Într-un fel atât de multe ar fi avut de spus, dar parcă… nici nu mai ştia ce. Săptămâna care tocmai a trecut a derutat-o de tot. Simţea că de mult nu a mai fost atât de gândită şi vremea îi cânta şi ea în strună. În fiecare zi a încercat să spună ceva, s-a tot chinuit să înţeleagă ce şi pe când să deschidă gura… o închidea la loc realizând că nu poate să spună nimic. Nimic. Da, s-a schimbat. Poate că s-a maturizat mai mult… să mai fi murit încă o bucăţică de copil din ea? I s-a spus şi ştia şi ea că femeile sunt ciudate, dar schimbarea aceasta de la o stare la alta deja era prea mult. Ba era fericită şi fără nici o grijă, ca în clipa următoare să ofteze şi să spună că viaţa e grea. Timp de o săptămână a tot dus-o aşa: ba fericită de îi molipsea pe toţi, ba tristă de se ascundea într-un colţ şi nu mai ieşea de acolo. Normal că şi-a pus întrebări. Cum să nu-şi pună? Dacă ea pe ea se înţelegea atât de greu sau nu se înţelegea, cum s-ar aştepta ca cel de lângă ea să ştie ce vrea? Şi atât de multe s-au schimbat şi nu a observat. Dacă înainte când era minţită, se ridica şi pleca furioasă, acum stă liniştită pe un scaun şi îi zâmbeşte persoanei respective. Bineînţeles, compătimitor. Ba chiar zilele trecute a fost strigată pe alt nume. De două ori. A ridicat din umeri şi şi-a spus că asta e viaţa. La ce să se aştepte? Acum nu pricepea: ori a murit total speranţa ei pentru oameni, ori nu mai are aşteptări de la ei? Care din acestea două să fie? Să fi reuşit ce şi-a propus? Să-şi fi micşorat aşteptările de la oameni? Dacă e aşa, nu e chiar neapărat cum şi-ar fi imaginat. Da, acum riscul de a fi dezamăgită e mult mai mic. Dar…parcă lipseşte ceva. Parcă lipseşte acel ceva pe care-l simţea când se uita la fiecare om în parte şi se gândea că neapărat e ceva bun în el. Parcă lipsea acea tensiune de dinainte, când aştepta să vadă dacă a avut dreptate sau nu. Da, viaţa e mult mai liniştită şi mai molcomă. Dar la ce folos  dacă nu laşi ocazia oamenilor să te suprindă? Poate că prea mult îi plăcea să fie într-un carusel al vieţii. Şi totuşi… de ce atât de gândită în această săptămână? De ce se uita la oameni de parcă i-ar fi văzut pentru prima, şi parcă pentru ultima oară? Când s-a petrecut această schimbare în ea şi nu a realizat? Şi…mai mult de atât… de unde atâta putere în ea de a spune exact ce simte, ştiind că totuşi o să fie judecată sau chiar că unii vor zâmbi ironic la copilăriile ei sincere. Ei şi? Iată că până la urmă se pare că inspiraţia a venit…

httpv://www.youtube.com/watch?v=IIjt3qb7UfQ&feature=plcp