Femeia. O ființă complexă, dar în același timp simplă. Un om care trebuie să lupte de când se naște până moare, și nu pentru că alege, ci pentru că nu are încotro.

Nu sunt feministă, consider că fiecare are rolul lui pe acest pământ, atât femeia, cât și bărbatul. Însă rândurile care urmează s-ar putea să sune puțin feminist. Ghiciți ce? Nu-mi pasă, pentru că sunt gândurile mele.

Femeia. Acea ființă care de multe ori face totul și i se spune că e nimic. Asta pentru că acel ”tot” este luat drept o datorie, o obligație pe care o are de făcut. Doar de asta s-a născut femeia nu? Să gătească, să servească, să curețe casa, să calce, să spele, să aprovizioneze casa, să poarte copii, să-i nască, să-i îngrijească și bine ar fi să aducă și bani în casă, adică să aibă un loc de muncă, doar nu o să stea toată ziua ”degeaba”, nu-i așa? Oricum ar da-o, nu e niciodată suficient. Dacă nu are copii, de ce nu face? E o egoistă căreia îi pasă doar de cariera ei. Îi plac banii și nu se gândește decât la ea, nicidecum la o familie, la ce vor ceilalți, la menirea ei de a înmulți populația. Dacă e însărcinată, de ce nu aduce și bani în casă, doar nu e mare lucru să porți un copil, să ți se schimbe corpul, să ți se mute organele interne, să ai grețuri, să ți se mănânce din vitamine și energie, să fii plină de hormoni și să te lupți zilnic cu tot felul de stări, să vezi cum îți crește burta pe zi ce trece și cum kilogramele se adaugă la cântar. Psstt, mare lucru să fii însărcinată!

Femeia. Dacă e prea descurcăreață, nu oferă suficient respect bărbatului. N-ar trebui să i-o ia așa înainte! Dacă stă pe tușă și-l lasă pe el să preia frâiele, e o leneșă care lasă tot greul pe seama celuilalt. Dacă arată că știe prea multe, ar trebui să-și țină gura închisă, să nu cumva să umbrească pe cineva. Dacă nu mai spune nimic și tace, e o idioată care nu are nimic în creier. Dacă nu câștigă suficient, aduce prea puțin în casă și i se reamintește asta lună de lună când e de plătit facturile. Doar trebuie să știe cine poartă greul pe umeri, nu-i așa? Dacă se întâmplă să câștige mai bine decât el, atunci ar face bine să se prefacă că nu e așa, asta dacă nu vrea scandal în casă. Ce contează cine cât face? Important e că se face?

Femeia. Când are o dorință, e de fapt un moft, Când are o durere, e de fapt prea sensibilă. Când plânge, e o sentimentală. Când râde fericită, e o prefăcută. Când ține capul sus și încearcă să fie tare, e o mândră arogantă. Dacă se aranjează și se face frumoasă, e o superficilă căreia îi place oglinda. Dacă se lasă cum a lăsat-o mama natură, e o neîngrijită.

I se cere să respecte, însă i se oferă frânturi de apreciere și înțelegere. I se cere să iubească, însă afecțiunea și romantismul sunt deja pretenții venite din partea ei. I se cere să fie mereu cu zâmbetul pe buze, însă nu are grijă nimeni să-l pună acolo. Am privit generații peste generații de femei care și-au înecat lacrimile, și-au înăbușit dorințele și au mers înainte doar pentru că ”așa e viața, maică… uneori nedreaptă”. Am vizitat și povestit cu zeci de femei abuzate fizic, dar mai ales verbal, care se simțeau vinovate doar pentru că existau. Am văzut femei care au lăsat privirea în jos și-au spus doar atât: ”unele dintre noi avem menirea de a fi martire pe pământ”.

Femeia… Oare în ce fel de lume am trăi, dacă am trăi așa cum ne e menit de Sus să trăim?

Imagine preluată de pe: http://whisper-model.deviantart.com/