„Fii puternică şi ia decizia corectă” îi spuse el de parcă acesta era cel mai uşor lucru de făcut. Ea zâmbi uşor amuzată. Aceasta era fraza pe care şi-o spunea în fiecare zi „fii puternică şi ia decizia corectă”. Cu aceasta s-a ambiţionat în fiecare dimineaţă când simţea că ar mai sta măcar o oră să doarmă. Această propoziţie a ajutat-o să nu cadă seara de oboseală sau să refuze o invitaţie la cafea numai pentru că avea de terminat ce promisese. Ideea de a lua decizia corectă şi de a face ceea ce trebuie a făcut-o să înainteze prin furtună şi să nu se uite nici în dreapta, nici în stânga. Dorinţa de a fi puternică pentru ea şi pentru cei pe care îi iubeşte a determinat-o să treacă peste toate obstacolele, inclusiv peste ea însăşi. Niciodată nu ar putea să spună că a fost uşor, chiar dacă totul pare mai simplu după ce trece timpul. S-a agăţat atât de strâns de această necesitate de a lua decizia corectă şi de a fi puternică, încât atunci când cineva i-a spus că e prea tânără pentru viaţa pe care o duce, s-a uitat matur şi a spus „la ani da, sunt tânără. La suflet…”.

    Cei care nu au fost nevoiţi să „cântărească” situaţiile în care se aflau, nu ar putea să înţeleagă niciodată greutatea talerului de la cântar atunci când acesta înclină în favoarea celuilalt, la alegerea ta, pentru că aşa e bine. Pentru că aceasta e decizia corectă. Nu vor putea niciodată să cunoască acel sentiment de încurajare proprie, în care tragi aer în piept şi păşeşti în necunoscut, undeva unde ai putea fi sfâşiată. Dar păşeşti acolo pentru că trebuie… pentru că e nevoie ca cineva să păşească.

Iar acum, în această clipă, auzea aceeaşi frază pe care şi ea şi-a repetat-o de atâtea ori: fii puternică şi fă ceea ce trebuie. Primul ei impuls a fost să spună că s-a săturat să fie puternică. Dar noi nu trebuie să trăim după impulsuri. Trebuie să gândim, să analizăm. Prin urmare, nu a spus nimic. A tăcut şi a aşteptat să-şi adune din nou puterile, pentru a se ridica în picioare şi a merge mai departe. A ales să meargă mai departe nu unde ar fi purtat-o picioarele, ci mintea. La prima vedere te-ai fi gândit că e doar un suflet care alege să meargă în direcţia opusă pentru a vedea dacă e destul de rezistent. Normal şi logic ar fi fost să aleagă varianta simplă, varianta în care ei i-ar fi fost bine, deşi celor din jur le-ar fi fost rău. Până la urmă nu asta căutăm, să ne fie bine? Numai că ea s-a gândit să privească mai departe de atât. Cum ar fi putut să-i fie bine, în timp ce alţii ar suferi? Şi nu… varianta grea, cea complicată, nu este aleasă de către oamenii care nu ştiu ce fac, ci de oamenii îndeajuns de puternici încât să poată înţelege complicatul.