Este sâmbătă seară. De fapt, nu e chiar atât de seară, e abia ora 6, dar am impresia că au trecut deja cele 24 de ore. Adevărul este că sunt puţin obosită de toate aceste schimbări bruşte de situaţie, şi mă trezesc din când în când oftând ca o mamă care a alergat toată ziua după copiii ei. Sunt conştientă că ni s-au dat lupte după puterea fiecăruia. Eu mă văd ca o trestie purtată de vânt, dar se pare că Dumnezeu mă vede altcumva, altfel nu aş descoperi zi de zi că… încă mai pot.
Mi-am anulat toate planurile din această seară, pentru că am simţit că cel mai bun lucru pe care aş putea să-l fac acum pentru mine, ar fi să scriu. Nu mi-am imaginat niciodată că e atât de greu să fii acolo pentru cineva. Vreau să învăţ dragostea lui Hristos. Să ofer fără să primesc, să dau fără să mi se ceară, să fiu îndelung răbdătoare, plină de bunătate, să nu caut folosul meu, să nu mă gândesc la rău, să acoper totul, să cred totul, să nădăjduiesc totul şi să sufăr totul. Dar e greu… e atât de greu, încât uneori îmi vine să renunţ. Şi de multe ori am falimentat în încercarea mea. Mi-am spus că oricum nimeni nu poate iubi aşa. Mi-am spus că… de ce să caut eu să iubesc aşa, când, la suprafaţă, iubirea egoistă are mai mult „succes”? Dar am încercat.
Zilele trecute am aflat de moartea unei tinere de 25 de ani. M-a cutremurat şi mi-a amintit că viaţa e scurtă. M-a pus pe gânduri şi m-am întrebat ce aş lăsa eu în urma mea, dacă ar fi ca mâine să nu mai fiu? Am dorinţe neîmplinite? Da, aş fi vrut să mă uit în ochii lui şi să-i zâmbesc. Aş fi vrut să pot şopti: „aşteptarea a luat sfârşit”. Aş fi vrut să-mi îmbrăţişez părinţii, şi să-mi iau în braţe fraţii şi surorile. Aş fi vrut să stau faţă în faţă cu toţi oamenii care m-au rănit şi să le spun că e în regulă, i-am iertat. Aş fi vrut să le spun tinerilor să continue să lupte pentru visurile lor, iar bătrânilor că îmi sunt dragi. I-aş spune portarului din faţa blocului că e om bun. Ultimul meu minunt l-aş acorda altora, pentru că aş vrea în urma mea să las zâmbete pe chipul celor dragi.
Dar ce vorbesc eu aici? E sâmbătă seară şi iată că deja e ora 7. E ora 7, dar am impresia că au trecut deja cele 24 de ore…
7 Comments
tonko alexandru
nov. 09, 2013
Alina
nov. 09, 2013
Brehuescu Elena
nov. 10, 2013
Alina
nov. 17, 2013
Brehuescu Elena
nov. 18, 2013
L Alex
nov. 10, 2013
Alina
nov. 17, 2013