Ai venit la mine atunci când eram fericită şi îmi mergea bine. M-ai privit cu dragoste şi Te-ai apropiat cu emoţie de mine. Mi-ai spus că mă iubeşti. Eu, Te-am privit cu dispreţ şi Te-am respins. Nu Te vroiam în viaţa mea. Eram fericită, aveam prieteni şi totul era perfect aşa cum era. Fără Tine în ea. Tu, ai plecat capul în jos, Ţi-au curs lacrimi din ochi şi Te-ai îndepărtat uşor.
Anii treceau şi Tu nu încetai să-mi reaminteşti cât de mult mă iubeşti. Eu nu încetam să te ignor şi să Te dispreţuiesc. Ba chiar, într-o zi o maşină era să mă calce. Tu ai sărit şi M-ai salvat luându-mă în braţe. Eu Te-am împins brutal şi m-am depărtat fără ca măcar să-Ţi mulţumesc şi să-Ţi văd rănile sângerânde. Tu ai rămas în urmă, speriat pentru viaţa mea, cu inima zdrobită în mii de bucăţele şi cu privirea înlăcrimată.
De multe ori Te-am lovit,Te-am dispreţuit şi am râs de Tine cu prietenii mei. Tu…tăceai, priveai şi plângeai cu lacrimi de sânge.
Până într-o zi…prietenii mei m-au părăsit, viaţa mea era năruită şi eram singură şi părăsită. Decepţionată. Murdară. Dar Tu, ai apărut la uşa mea. Aveai obrajii plini de lacrimi şi nu ai spus nimic. Doar M-ai luat în braţe şi Mi-ai luat durerea. Îmi ştergeai lacrimile din ochii mei secătuiţi, deşi pe ale Tale le lăsai libere să curgă. Ai pus mâna pe inima mea şi ai întregit-o. Mi-ai şoptit la ureche: ”Eu te iubesc cu o iubire veşnică.” Acolo unde lumea m-a lovit, Tu m-ai mângâiat. Ceea ce lumea a urât, Tu ai iubit. Deşi eu Te-am respins, Te-am făcut să suferi şi Te-am acceptat doar atunci când am rămas singură, Tu m-ai privit ca pe cea mai de preţ comoară şi ca pe cea mai frumoasă dintre pământeni şi chiar dintre îngeri. Te uiţi la mine cu o privire plină de dragoste şi ai uitat că Te-am respins în cel mai brutal mod cu putinţă.
Cum nu Te-aş putea iubi, cum nu Te-aş putea adora, când Tu… nu ai încetat să mă iubeşti chiar şi atunci când nu meritam deloc?

imagine preluată de pe: www.deviantart.com