––––––––––––––––––––––––––––––––
Acum înţeleg. Acum ştiu de ce mă doare tot corpul. Ştiu de ce fiecare os şi mădular din trupul meu urlă de durere. Suferinţa interioară era atât de mare, încât s-a revărsat asupra trupului. Psihicul nu a putut îndura o povară atât de imensă. Atât de tare doare, încât aş revărsa suferinţa asupra fiecărui lucru care e în stare să o suporte. Acum ştiu. De ce ei? De ce acum? Cum îi voi spune lui? Sau…îi voi spune? Dar…bărbatul de pe terasă! Cine era?
-Diane, când am leşinat eu, era cineva pe terasă? Am întrebat tremurând.
-Nu, nu era nimeni. Dar am găsit asta, spuse ea scoţând la iveală un fular bărbătesc.
I l-am smuls din mână şi l-am dus repede la nas. Un miros plăcut, cald, amestecat cu iasomie îmi invadă simţurile. Era mirosul lui. Mirosul necunoscutului. Unde să fi plecat? El, care a fost atât de direct şi m-a intrigat enorm, unde ar putea să dispară?
-Jane, Jane! flutură Diane mâna prin faţa mea. Revino-ţi! Nu uita că imediat soseşte Mark şi are nevoie de un răspuns.
Da, da. Mark! Cum am putut uita de el? Dar…ce-am să-i spun? Cum, cum…ce voi face? Oh, Dumnezeule, ce să fac?! Am sărit din pat cu viteza luminii şi am început să alerg derutată prin cameră.
-Oh, Diane, nu ştiu…eu…Am început să dau agitată din mâini şi să transpir. Eu…mă tem. Nu ştiu. Inima mea a suferit atât de mult încât mă tem să o mai deschid. Sunt atât de scârbită de tot ce mă înconjoară, încât cu greu îmi pot ascunde dispreţul. Aş vrea…ca uneori să pot sta singură pe o plajă pustie, să inspir aerul curat. să ridic mâinile spre cer şi să strig: „Sunt liberă!”. Să ştiu că acolo numai eu mă pot răni, numai eu îmi pot face rău. Că eu sunt singura persoană de care depinde fericirea sau nefericirea mea. În toţi aceşti ani, atât de multe am văzut şi am simţit, încât uneori mă opresc şi mă întreb: „Asta să fie cu adevărat lumea în care trebuie să trăim?”. De câte ori văd o fericire, nu mă pot opri să nu întreb când va fi finalul ei. Pentru că da…toate lucrurile bune au un sfârşit. Mai greu cu cele rele. Iar într-un final…cum să pot eu să-mi las viaţa, inima, sufletul, în mâna unui om? Dacă în următoarea clipă va strânge mâna şi va strivi tot ce i-am oferit? Cu ce-aş rămâne eu?
––––––––––––––––––––––––––––––––
Am decis să mai scriu aici un fragment ales aleatoriu din viitoarea mea carte. Aştept din nou o părere sinceră din partea voastră…
16 Comments
Gheorghe
sept. 03, 2011
rafaela
sept. 04, 2011
Claudia
sept. 04, 2011
Ligi
sept. 04, 2011
Ioana
sept. 04, 2011
ramona
sept. 04, 2011
Andrei
sept. 04, 2011
Alina Ilioi
sept. 04, 2011
Andrei
sept. 04, 2011
david
sept. 04, 2011
david
sept. 04, 2011
yonne
sept. 08, 2011
Alina Ilioi
sept. 11, 2011
Mady
iun. 26, 2013
Alina
iun. 27, 2013
Milena
aug. 20, 2014