”Cred că o viață în doi este modalitatea cea mai grea, dar și cea mai potrivită și bună de a șlefui doi oameni în același timp. De a-i băga în cuptorul cu foc pentru a scoate aur curat din ei. Însă, din păcate, nu toți au răbdarea sau puterea necesară de a lupta/rezista până la capăt sau măcar până când încep să se vadă rezultate. 

”Oare am ales greșit?” este una din întrebările cele mai comune care răzbat în gândurile celor căsătoriți, mai ales în primele luni când apar certurile. O întrebare pe care o ai și pentru care te simți vinovat. O întrebare care te macină și te ține treaz. Care îți taie pofta de mâncare și cheful de a face cel mai minim efort. O întrebare care e clar că vine de la diavol, dar o primim cu brațele deschise pentru că… e pertinentă. O întrebare care când vine, nu vine singură ci mai aduce cu ea multe alte întrebări și gânduri nu foarte fericite… De aici, până la a fi convins că ai făcut greșeala vieții tale, nu mai sunt decât câțiva pași. Și totul începe să se năruie…

Certuri peste certuri, dezamăgiri peste dezamăgiri și vise ruinate… Acuze, critici și nemulțumiri. Un cerc vicios în care dacă intri ieși cu mare greu din el. Atât de inconștient și de perfid intră nemulțumirea în inima ta, aproape fără ca să-ți dai seama… iar când realizezi, foarte greu revii la o stare mulțumitoare și fericită. Te simți îndreptățit să rămâi în acel sentiment negativ, te alimentezi cu toate lucrurile care nu au mers bine și ar fi trebuit să meargă, îți găsești argumente pentru atitudinea ta și spui că Dumnezeu înțelege durerea ta. 

Punem mult prea des întrebarea ”de ce eu?” sau ”de ce mie?” și mult prea rar ne întrebăm ”ce trebuie să învăț din această încercare?”. 

Viața în doi e cu atât mai dificilă dacă cei doi au intrat în căsnicie cu idei desprinse din filme și din popor, cu așteptări ireale despre cum ar trebui să fie celălalt și cu un scenariu deja bine definit despre cum va arăta viața mea de căsnicie. Dacă mai sunt și priviri fixe îndreptate asupra cuplului, atunci greutatea se dublează. 

Trăim în societatea în care am ajuns să facem tot mai puține concesii, în care dacă nu ne sunt împlinite așteptările ne facem bagajele și ne ducem în altă parte în care credem că ne vor fi împlinite, în care în biserici de mult nu mai primești un ajutor REAL atunci când treci printr-o criză. ”