Hai să ne prefacem că nu ştim cât de mult însemnăm unul pentru altul. Că nu ni se par zilele mai lungi, nopţile şi mai lungi. Că nu ne gândim de fiecare dată când avem puţin timp liber, la ce face celălalt.
Că nu ne este dor. Acel dor care ne dă senzaţia că vrem să ieşim din corpuri, pentru a ne îmbrăţişa cu sufletele. Că nu am simţit cum lumea se prăbuşeşte în jurul nostru, atunci când am crezut că ne-am pierdut unul pe altul.
Că nu ne iubim. Acea iubire matură, profundă, sinceră, care a trecut peste orice bariere posibile, şi ne-a invadat inimile. Nu, să ne prefacem că nu o simţim.
Că nu ne prăbuşim puţin câte puţin de fiecare dată când ne vedem cu altă persoană, căreia îi dorim lucruri numai „de bine”.
Că oriunde am încerca să fugim, oricât de departe, tot ne întoarcem în singurul loc în care ne dorim. La noi doi.
Că nu ne sperie gândul că unul din noi va trece peste şi că s-ar putea să dispară din viaţa noastră.
Să ne prefacem că nu ne uităm câteodată la fotografiile cu noi, minute în şir, dorind să le scoatem din calculator şi să le imprimăm în inimă.
Că o dată cu trecerea timpului o să devină mai uşor, şi că poate o să ne uităm. De tot.
Să pretindem că am trecut peste şi că nu ne mai leagă nimic. Că nu ne-am întrebat niciodată cum se simte atingerea mâinii tale, parfumul tău, îmbrăţişarea ta.
Să ne prefacem că nu ne-am pus prenumele alături de numele de familie a celuilalt. Şi că nu am zâmbit atunci când am făcut-o. Şi că niciodată nu ne-am imaginat copiii pe care i-am avea împreună, de la fetiţa talentată cu zâmbetul meu şi micuţul cu fălcuţe şi cu ochii tăi.
Hai să ne prefacem că poate exista un „eu” şi un „tu”, deşi amândoi ştim că „noi” este singurul pronume care ne defineşte.
Să ne prefacem că putem trăi unul fără altul. Deşi amândoi ştim adevărul.
Imagine preluată de pe: www.deviantart.com
5 Comments
avc
apr. 06, 2014
Ianu
apr. 14, 2014
Alina
apr. 15, 2014
Ianu
apr. 16, 2014
Ianu
apr. 17, 2014