Ne-am obișnuit să împroșcăm cu venin. Să acționăm după impulsuri. Să spunem vrute și nevrute. Să ne răzbunăm. Să călcăm în picioare, ca mai apoi să întindem mâna cu întrebarea: ”ce faci acolo jos?”. Jignim fără perdea cu motivul că ”nu am făcut decât să îți spun cum ești”. Trăim vremurile în care suntem înconjurați de pene. Cum adică? Știți, povestea aceea cu perna și cu penele împrăștiate, care sunt vorbele, apoi trebuie să le culegi, dar nu poți pentru că le-a luat vântul. În jurul nostru sunt numai pene, adică vorbe dureroase, iar pe jos sunt fețele de pernă, adică oamenii pe care ne-am permis să-i tratăm oricum.

Ne mirăm că am ajuns să trăim printre oameni răi. N-ar trebui. De ce ne-am mira? Nu noi am fost cei care am mușcat de unde am apucat? Până și cel mai cuminte câine, dacă îl ațâți mult, la un moment dat o să muște. Nu putem avea pretenția să ne jucăm cu mintea celuilalt, ca mai apoi să trăim printre oameni sănătoși.

”Ești bun de nimic” repetat de mai multe ori, chiar și celui mai competent om, ajunge să-l determine să se comporte ca atare. Ca un om bun de nimic. ”Ai o carieră vai de capul ei”, spus unui om care chiar a luptat pentru meseria lui, ajunge să-l facă să nu mai lupte pentru ea. ”Ești un idiot” spus de mai multe ori, transformă un om deștept într-un om… aproape idiot. Spune-i unui copil cât de prost este, și-ai să vezi ce-o să crească atunci când e mare. Un prost, chiar dacă Dumnezeu l-a înzestrat cu multe calități.

Trăim în societatea în care gura de canalizare a ajuns să fie sinonimă cu gura oamenilor. Diaree verbală urât mirositoare. De o vreme mă uit la comentariile lăsate la unele postări, și îmi tot vine să exclam: câtă răutate! Fie că spui ceva de bine, de rău, de orice, există un soi de oameni care parcă abia așteaptă să aibă ocazia să spună ceva jignitor, răutăcios. Mi-i și imaginez, după ce au dat drumul la torentul de ofense, satisfacția pe care o resimt: ”I-am spus-o eu!”. Că de, trebuie să fie și din ăștia, nu? Care o spun!

Ce bine că aveți un spirit de dreptate, oameni buni, care să spună lucrurilor pe nume! Ce bine că mai sunt oameni ca voi, care să umple viața de negativism, jigniri, înjurături, ofense și răutăcisme! De nu ați fi voi, ne-am crede prea buni! De nu ați fi voi, am crește cu urechile prea sănătoase.

Ce talent avem în a spune oamenilor cât de proști, incompetenți și idioți sunt! Cât de bine ne pricepem să dăm în cap și să descurajăm. Să trântim la pământ. Să înjosim. Iar uneori, tot jignitorii se întorc, cu o față serioasă, ca să ridice chipurile. ”Nu am vrut decât să ți-o spun! Realitatea, cum ce? Ce ești așa de sensibil? Au fost doar niște vorbe!”.

Am ajuns să apreciez oamenii care încurajează și ridică, că tare puțini mai sunt! Oamenii care mereu au o vorbă bună de spus. Pe care nu îi auzi jignind sau ofensând pe cineva. Ce rari și prețioși sunt acești oameni!

În schimb, soiul ”i-am spus-o” este tot mai numeros…

Imagine preluată de pe: https://www.deviantart.com/art/what-they-say-about-me-79943302