Rugăciunile mele… Ce bine că nu mi-a răspuns la ele! De multe ori n-am știut ce cer, am știut doar că vreau. Ca om, n-am putut privi lucrurile din afară, în toată plenitudinea lor. Am văzut la cald, pe moment și doar ce-am avut în față. Așa că am cerut.

Am cerut să-mi facă pe plac. Ce bine că n-a făcut-o! De multe ori placul meu n-a fost și placul Lui. Ce bine că nu mi-a răspuns atunci când i-am cerut!

Am cerut să-mi dea ce îmi doresc. Ce bine că n-a făcut-o! De cele mai multe ori poate că ceea ce îmi doresc eu nu e și ceea ce își dorește El!

Am cerut să mă facă fericită. Ce bine că am simțit gustul sărat al lacrimilor amare! Asta m-a întărit, m-a schimbat, m-a cioplit, m-a sculptat! Fericirea își are vremea ei, iar tristețea vremea ei. Nu putem fi în deplinătatea unei stări, ca mai apoi să fim persoane echilibrate. Echilibrul se capătă stăpânindu-ne și înțelegându-ne simțămintele.

Am cerut să fiu iubită. Mult. Ce bine că am învățat ce înseamnă să și iubești! Dacă aș fi fost doar o persoană iubită, dar nu aș fi știut să iubesc la rândul meu, aș fi fost doar o aramă sunătoare și zăngănitoare. Adică goală pe dinăuntru. Asta pentru că secretul iubirii e unul pe care-l accepta puțini: cu cât ai tu mai multă, ești mai mult. Cu cât primești mai multă, ai tendința să fii mai puțin.

Am cerut să am succes. Ce bine că am experimentat eșecul! Pași mici și mărunți. Zdrobiri. Dezamăgiri. Muncă grea și multă. Sudoarea frunții. Iată câteva puncte cheie pe care le simți în eșec și te duc către succes.

Pentru toate acestea, dar și pentru cele ce vor fi, îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru rugăciunile nerăspunse, sau așa am crezut eu, deși de multe ori era un NU hotărât!

Imagine preluată de pe: ww.deviantart.com