Fac linişte în inima mea. Închid ochii şi pentru o clipă mă duc în faţa Lui. În faţa Dumnezeului meu, căruia i-am căzut de multe ori la picioare.
Am avut o săptămână de tăcere, în care am scris puţin şi am comunicat doar cât a fost necesar. Ştiam că mă apropii de această Sărbătoare, şi eu am inima făcută bucăţele. Şi ştiam că nu voiam să vin în faţa Lui cu inima împărţită. Am fost întrebată des ce se întâmplă cu mine. Am preferat să tac. Unele lucruri nu se spun. Doar se simt. Mai ales atunci când acele lucruri nu le poţi explica nici măcar tu.
În liniştea inimii mele, iert tot ce nu înţeleg, şi dau drumul tuturor lucrurilor. Îmi descleştez mâinile de pe visele mele şi deschid uşa în care am ţinut „prizonieri” oamenii dragi. V-am vrut în viaţa mea, e drept. Dar acum ştiu şi înţeleg. Înţeleg tot ce nu am putut pricepe când inima îmi bătea prea repede. Mă resemnez, alegând tăcerea binecuvântătoare, şi nu pentru că renunţ, ci pentru că uneori, acesta e singurul lucru pe care îl pot face. Să tac.
Mă gândesc la El. La Iisus. A iubit atât de mult încât a dat tot. Până şi viaţa Lui. Şi noi i-am strigat în faţă că nu avem nevoie de El, că-L urâm, că nu ne trebuie mila Lui, dragostea Lui, nimic din ce e El. I-am luat iubirea, şi cu zâmbetul pe buze, am târât-o prin noroi, apoi am răstignit-o. Iar El, a făcut linişte. Şi în liniştea inimii Lui, a înţeles că dragostea Lui e mai presus de ura noastră. Şi a continuat să ne iubească. În linişte. Prin fapte.
Vreau să-I iau exemplu. De aceea, în liniştea inimii mele, continui să iubesc. Tac, dar iubesc.
Mulţumesc Adrian Simion pentru fotografie!
8 Comments
Alex
apr. 18, 2014
Alina
apr. 19, 2014
Valentina
apr. 21, 2014
anna
apr. 21, 2014
Alina
apr. 21, 2014
em
apr. 23, 2014
Anca
nov. 18, 2014
Alina
nov. 28, 2014