Stătea la fereastră şi se uita afară. Ploua. De mult nu a mai plouat şi nici nu ştie dacă i-a fost dor sau nu, ceea ce e ciudat pentru că ea iubeşte ploaia. Dar de această dată, parcă era mai diferit. Pur şi simplu se uita la picurii ce se loveau de pervaz şi nu o încerca nici un sentiment. Nimic.

   Tresări pentru că i se păru că vine cineva. O umbră nouă se strecura pe aleea şerpuită. A aşteptat cu răsuflarea tăiată câteva clipe, apoi a oftat încet: „Nu e nimeni. M-am înşelat” şi s-a îndreptat spre birou. De pe el a ridicat un pix şi a început să scrie pe o foaie care parcă o aştepta pe ea:

„Azi nu am simţit nimic. Nu a venit nimeni şi totuşi… mi s-a părut că am simţit ceva şi mi s-a părut că am văzut pe cineva. Dar m-am înşelat. Ciudat, pentru că mie îmi place ploaia. Îmi place atât de mult, încât uneori ies afară şi alerg cu picioarele desculţe. Vreau să simt fiecare strop, fiecare picătură. Numai că… din câteva în câteva minute alerg spre fereastră să văd dacă nu vine cineva. Nimeni. Nici măcar poştaşul. Miros florile violete de pe masă. Miroase a singurătate, strâmb din nas. Iau cladul de scrisori primite şi îl răsfoiesc. Una câte una, scrisorile zbor în toate direcţiile. Neh, nimic interesant. Aceeaşi veche poveste. Cuvinte fără formă şi esenţă. Cuvinte impersonale, care nu vin din inimă. Sau…. dacă vin din inimă, vin dintr-o inimă rece. M-am plictisit. Nu mai scriu.”

  A aşezat meticulos pixul înapoi pe birou, apoi a început să facă balet prin cameră. Îşi amintea că atunci când a fost mică, a fost la un spectacol de balet, la „Lacul Lebedelor”. I-a plăcut, dar nu mai ţine minte mare lucru de atunci. Se împiedică de un scaun şi se rostogoli pe jos. Imaginea ei dezordonată şi cu părul ciufulit se reflecta în oglindă. Pufni în râs. „Ce caraghioasă sunt” şopti ea amuzată. Brusc, un ciocănit în uşă o făcu să se ridice repede în picioare şi să-şi aranjeze ţinuta.

-Intră! strigă ea cu o voce dulce.

– E timpul. Haide, lumea te aşteaptă. Spuse o doamnă vizibil iritată de întârzierea ei.

Tresări. Da, lumea. A uitat de ea. A fost distrasă de picurii de ploaie. Alergă spre dulap, de acolo scoase ţinuta ei şi se îmbrăcă în grabă. Întredeschise uşa şi pândi spre oamenii de afară care o aşteptau să vină. Pe scenă reflectoarele erau deja deschise. Azi avea de jucat rolul unei fete fericite cu zeci de prieteni adevăraţi. Chicoti ironic, se ciupi de obraz ca să pară vioaie şi ieşi. A sosit momentul spectacolului.

Imagine preluată de pe: www.deviantart.com