Eşti într-o cuşcă. Te lupţi să ieşi. Trânteşti. Tragi. Împingi. Strigi. Urli. Plângi. Fără nici un rezultat. Se face linişte. Te întinzi obosită jos. Respiri greu. Deodată se aude un vuiet puternic. Te uiţi peste umăr şi vezi un val. Vine peste tine!! Acum, mai mult ca niciodată vrei să ieşi de acolo. Nu reuşeşti. Valul vine peste tine. Dai din mâini şi încerci să te menţii la suprafaţă. Înghiţi apă. Multă apă. Ochii ţi se înceţoşează şi simţi deja că îţi pierzi conştiinţa. Apa trece. Rămâi întinsă pe podeaua rece. Eşti fără vlagă. Încerci să iei o gură de aer, dar ţi se pare că încă înghiţi apă. Speri ca asta să fie tot. Te mulţumeşti ca acum să rămâi închisă acolo cu condiţia ca să nu mai vină un val.
Tresari. Auzi paşi. Trece cineva. Se apropie mai mult, tot mai mult. E aproape! Te va salva! Întinzi mâna cu speranţă. O vezi. Ţi-e persoana cea mai apropiată. Sigur te va ajuta. Doar a fost mereu lângă tine. A fost… cea mai apropiată sufletului tău. O speranţă îţi licăreşte în ochi. Un zâmbet îţi încolţeşte pe buze. S-a apropiat. E la doi paşi depărtare. Dar staiiiiiii!!! NUUUU!!! Ce faceeeeee? Ăla, ăla e, un cuţiiittt? De ce se uită aşa la mine? Simt ceva rece pătrunzându-mi repede în inimă. E… cuţitul care mai devreme stătea în mâna ei. Ea, se uită la mine cu ură şi pleacă. Mă lasă acolo. Închisă, fără puteri şi acum, rănită. Dar asta e nimic pe lângă ce se petrece în interiorul meu! Şi doar era…era…ea.
Aud iar ceva. Mai vine un val. De această dată îl aştept să vină. Cu o privire malefică mă uit la el ca la salvatorul meu. Aştept acel val cu nerăbdare. Nu voi mai lupta de această dată. Se apropie. Simt. E rece. Umed. Dar, stai! În loc să treacă peste mine, să mă izbească şi să mor înecată… mă ridică la suprafaţă. Lin, uşor… valul mă poarte printre gratiile care mă ţineau închisă şi mă aşează frumos pe pământ liber. Zâmbesc. Sunt salvată. Dar, privesc spre inima mea. Cuţitul e încă acolo înfipt. Sângele a fost spălat de val dar, cicatricea a rămas.
Morală: Cuşca este mintea noastră. Inima noastră. Pumnalul e o vorbă rostită, un comportament urât.
Valurile…ei bine valurile sunt problemele din viaţa noastră. Încercările. Sentimentele. Dar, niciodată nu vom şti dacă nu chiar următorul val, următorul sentiment, următoarea încercare nu ne va elibera cu adevărat! Să nu privim valurile care vor veni cu teamă în suflet ci cu speranţa că poate, poate…acesta este valul care ne va face liberi!
imagine preluată de pe: www.deviantart.com
7 Comments
Sanctus
apr. 01, 2010
capshunik
apr. 02, 2010
Sanctus
apr. 02, 2010
capshunik
apr. 02, 2010
mimi
apr. 05, 2010
mimi
apr. 05, 2010
gokugoq
apr. 12, 2010